Presedintele yemenit Ali Abdullah Saleh a cerut, vineri, organizarea de alegeri prezidentiale aticipate, intr-un discurs tinut la un miting proguvernamental, insa nu a dat detalii cu privire la data sau felul in care ar putea avea loc scrutinul.
"Cerem organizarea de alegeri prezidentiale pentru a preveni varsarea de sange ... intr-un mod linistit si democratic", le-a spus Saleh suporterilor, scrie Reuters.
Intr-o evolutie paralela, zeci de mii de yemeniti s-au strans, vineri, in orasele principale ale tarii, pentru a protesta fata de presedintelui si a ceea ce considera a fi o sfidare din partea lui. Saleh este presat sa demisioneze atat de catre tarile din Golf cat si de catre Occident, care ii cer sa semneze un acord de tranzitie a puterii. Saleh s-a razgandit de doua ori din aprilie pana acum. El ar primi in schimb imunitate, asa ca protestatrii nu sunt de acord cu aceasta intelegere.
Saleh si suporterii sai vor ca presedintele sa fie lasat sa-si termine mandatul, in 2013, dupa care seful statului a promis ca nu va mai candida la cea mai inalta functie in stat. Protestatarii antiguvernamentali nu sunt de acord cu aceasta solutie si ii cer demisia imediata.
Presedintele yemenit Ali Abdullah Saleh a cerut, vineri, organizarea de alegeri prezidentiale aticipate, intr-un discurs tinut la un miting proguvernamental, insa nu a dat detalii cu privire la data sau felul in care ar putea avea loc scrutinul.
"Cerem organizarea de alegeri prezidentiale pentru a preveni varsarea de sange ... intr-un mod linistit si democratic", le-a spus Saleh suporterilor, scrie Reuters.
Intr-o evolutie paralela, zeci de mii de yemeniti s-au strans, vineri, in orasele principale ale tarii, pentru a protesta fata de presedintelui si a ceea ce considera a fi o sfidare din partea lui. Saleh este presat sa demisioneze