Iranul a fost la curent cu pregătirile pentru atentatele al-Qaeda din 11 septembrie 2001 şi chiar a ajutat la antrenarea autorilor, sustin avocaţii care reprezintă rudele victimelor, potrivit NewsIn.
Există dovezi "clare şi convingătoare", iar un judecător federal ar trebui să declare Iranul vinovat pentru atacurile teroriste, se arată în documente depuse de avocaţi la un tribunal din Manhattan, New York.
Trei foşti membri ai serviciilor iraniene de informaţii, care au fugit din ţară, au declarat că au avut acces la informaţii delicate privind susţinerea terorismului de către republica islamică. Aceşti martori confirmă acuzaţia că oficialii iranieni au ştiut dinainte de atentatele din 2001 şi chiar au ajutat la antrenarea autorilor lor, potrivit avocaţilor.
Iranul nu a răspuns acestor acuzaţii şi nu a comentat decizia de a deschide o acţiune în justiţie - iniţial la Washington D.C., apoi la New York.
Regimul şiit de la Teheran şi gruparea sunnită al-Qaeda ar trebui să fie duşmani, însă relaţia lor are la bază ura comună faţă de Statele Unite.
Avocaţii susţin că Iranul şi organizaţia teroristă libaneză Hezbollah, care îi este apropiată, au format o alianţă cu al-Qaeda la începutul anilor '90. Această cooperare ar fi continuat pe parcursul pregătirii atentatelor din 11 septembrie.
Mai mult, atât Iranul, cât şi Hezbollah ar fi oferit susţinere materială al-Qaeda după atacuri, ajutând unii lideri ai grupării teroriste şi rudele lor să scape din Afganistan în timpul invaziei americane.
Avocaţii au depus la tribunal mărturii înregistrate care arată cei trei foşti membri ai serviciilor secrete iraniene implicând "direct şi circumstanţial" Iranul şi Hezbollah în atentate.
Iranul şi Hezbollah au avut "informaţii dinainte şi au fost complici în proiectarea şi pregătirea atacurilor din 11 septembrie, implicit prin, dar nu limitându-s