Dripping-ul ca tehnica, nudul ca tema predilecta, ritmul ca sugestie sint pretextele ultimei expozitii asumate de Liliana Nastas Bratescu, la Cupola. Daca intiiul val al avangardelor artistice din secolul trecut s-a format pe "Batrinul Continent", cel de-al doilea si-a gasit vad prielnic in America postbelica. Dupa realizarea primelor sale dripping-uri (1947), putini credeau ca Jackson Pollock - copilul teribil al neo-avangardei artistice americane - va avea emuli, chiar si in tara sa, a "tuturor posibilitatilor". Stropirea aleatorie, din alergare circulara, a pinzei intinse la picioare, suprapunerea accidentala a straturilor cromatice, picurarea dezordonata de culori direct din pensula sau bidinea, prin miscari imprevizibile ale bratelor ori ale intregului corp, treceau mai curind drept extravagante histrionice decit gesturile unui artist sobru si matur. Transformarea pinzei in "arena", cum numea Alan Kaprow elementul de noutate, "asediul" fizic al suprafetei, agresarea si macularea ei spontana, urmare a impulsurilor de moment sau a stimulilor afectivi inconstienti, au intrat definitiv in registrul memorabil al ereziilor artistice din Occident. Lipsite de concept dar si de premeditare, sustrase vointei de a figura obiecte, forme sau idei, operele lui Polock nu-si asumau ilicit profunzimile vreunui mesaj. "Spatiul" tabloului este plin. Datorita multiplicarii aleatorii, elementele cromatice se distribuie imprevizibil, aidoma unor retele de urme care par a nu avea nici inceput si nici sfirsit. Lucrarile sint voit non-reflexive; prin asocieri formale, sugerate de jocul necenzurat al fanteziei, ele pot semana paienjenisului stelar nocturn, aflat in dispersie centrifuga, emisiilor de lava incandescenta jetata la intimplare din viscerele vreunui vulcan in eruptie, furtunilor de nisip sau tsunami-urilor tropicale cu efect devastator... Stropii de culoare, alaturati dupa log