Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Hănescu a pierdut finala ATP de la Nisa, în faţa lui Nicolas Almagro, scor 7-6, 3-6, 3-6

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 21 mai 2011 ·

Tenismenul român Victor Hănescu a jucat azi, de la ora 15.00, împotriva ibericului Nicolas Almagro, cap de serie numărul 3, în ultimul act al turneului ATP de la Nisa, după ce l-a învins ieri pe ucraineanul Alexandr Dolgopolov - favoritul cu numărul cinci al competiţiei. Hăsescu a pierdut însă competiţia. Sursa: Reuters

Hănescu, care nu a cedat niciun set în cele patru meciuri jucate până acum la întrecerea de pe Coasta de Azur - competiţie dotată cu premii de 450.000 de dolari şi al cărei prim câştigător a fost Ilie Năstase - s-a impus ieri, cu scorul de 6-3, 6-3, în faţa tânărului Dolgopolov - "sfertfinalist" la Australian Open în acest sezon. Victor Hănescu are şansa să cucerească al doilea titlu ATP din carieră, după cel de la Gstaad (2008). Românul a mai jucat alte trei finale, la Bucureşti (2007), Stuttgart (2009) şi Casablanca (2010), însă le-a pierdut pe toate.

După finala de la Nisa, pe care tenismenul român în vârstă de 29 de ani a jucat-o împotriva lui Nicolas Almagro (Spania), care l-a învins pe Tomas Berdych (Cehia) - scor 6-4, 6-4 -, Hănescu va merge la Paris, pentru turneul de Mare Şlem de la Roland Garros. Hănescu s-a mai întâlnit de două ori cu Nicolas Almagro, care ocupă poziţia a 23-a în lume, în acest an, spaniolul impunându-se de fiecare dată: scor 6-4, 7-6 (3) în optimile de finală ale turneului de la Auckland şi scor 6-3, 6-2 în primul tur al turneului de la Acapulco.

În primul tur al competiţiei de Mare Şlem, Hănescu (locul 69 ATP) îl va întâlni pe francezul Benoit Paire (poziţia a 98-a în lume). Cei doi s-au întâlnit şi la începutul săptămânii, în primul tur de la Nisa, românul impunându-se atunci fără probleme, scor 6-0, 6-1, după nici o oră de joc.

Novak Djokovic - Victor Hănescu 5-0!

Dacă va trece de Paire şi pe zgura din capitala Franţei, Hănescu va da piept cu învingătorul partidei dintre Thiemo de Ba

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 49 minute
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum o ora
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum 43 minute
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 31 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 4 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum 43 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 28 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

15°/24°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°