Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum primesc pedeliştii bani de la Nicuşor Fundaţia lui Florian Constantin s-a pricopsit cu jumătate de miliard de lei vechi de la CJC

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 21 mai 2011 ·

Asociaţia Judeţeană de Rugby Constanţa a primit ieri de la Consiliul Judeţean suma de 50.000 de lei, ceea ce înseamnă suma de 500 de milioane de lei vechi pentru desfăşurare unui program de dezvoltare a rugby-ul juvenil pentru copii cu vârste cuprinse între 9 şi 14 ani.

Unii dintre colegii săi, fie ei democrat-liberali, liberali sau pesedişti, comentau, când au văzut pe lista de proiecte suplimentare a Consiliului Judeţean acest proiect referitor la alocarea unei aşa sume tocmai unei asociaţii care este condusă de un democrat-liberal. Contactat telefonic, şeful acestei asociaţii, Florian Constantin, consilier judeţean PDL, a susţinut că solicitarea de a primi aceşti bani a fost făcută încă de acum şase luni şi că suma pe care a cerut-o a fost mult mai mare decât cea pe care a primit-o. „Aceşti bani pe care i-am cerut sunt deja cheltuiţi. Am cerut 70.000 de lei, dar sunt buni şi cei pe care i-am primit. Când este vorba de copii, eu nu politizez. Dacă nici şedinţa aceasta nu-mi dădeau banii pentru copii făceam scandal. Dau bani pentru alte proiecte despre care nu mai aude nimeni apoi şi nu dădea pentru acesta... Nu era normal", a spus Florian. Acesta i-a sfătuit pe colegii săi care au cârcotit privitor la acordarea acestei sume asociaţiei că ar trebui să-şi vadă de treaba lor.

În cuprinsul proiectului de hotărâre aprobat de consilierii judeţeni se specifică faptul că programul se desfăşoară la nivelul judeţului Constanţa în 28 de centre şcolare, sportul fiind practicat de nu mai puţin de 450 de copii de care se ocupă 28 de profesori şi antrenori. Scopul programului dezvoltat de autoritatea judeţeană este organizarea unor centre în mediul rural, având ca obiectiv principal selecţia elevilor cu calităţi deosebite pentru rugby-ul de performanţă în vederea legitimării şi promovării lor la secţia de rugby a Liceului cu Program Sportiv. Asociaţia Judeţeană de Rug

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima condamnare la închisoare cu executare în baza Legii Anastasia. Cinci ani de închisoare pentru un băiat care, băut fiind, a ucis cu mașina trei tineri

HotNews acum o ora
Prima condamnare cu închisoare în baza Legii Anastasia a fost pronunţată de Judecătoria Alba Iulia. Este vorba despre un băiat de 19 ani care a condus băut şi care a ucis trei tineri de 17, 18 și 25 de ani. El a fost condamnat, în primă instanţă, la

Ciolacu: Cea mai aşteptată decizie de azi este creşterea salariului minim de la 3300 la 3700 de lei lunar, de la 1 iulie / Am aprobat majorarea de la 200 de lei la 300 de lei a sumei lunare neimpozitate. Angajaţii primesc în plus 284 de lei pe lună

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, în şedinţa Executivului, că cea mai aşteptată decizie pe care Guvernul o ia este creşterea salariului minim de la 3300 la 3700 de lei lunar, de la 1 iulie. Şeful Executivului a mai spus că a aprobat majorarea

Ucrainenii susţin că au distrus încă o navă rusească în Marea Neagră - VIDEO

News.ro acum 54 minute
Serviciul de informaţii al armatei ruse (GUR) a anunţat joi că în cursul nopţii a reuşit străpungerea cu succes a liniei defensive ruse din Marea Neagră şi a lovit cu succes un remorcher inamic în largul coastelor Crimeei, potrivit unui comunicat. "

Ianis Hagi: Îmi doresc să ieşim din grupe şi să scoatem oamenii în stradă

News.ro acum 28 minute
Jucătorul Ianis Hagi a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că tricolorii sunt pregătiţi pentru Euro-2024, subliniind că îşi doreşte ca rezultatele echipei să facă lumea să iasă în stradă. ”Am intrat în atmosfera de Euro din ziua în care ne-am

Vlad Pascu rămâne după gratii. Arestul preventiv se prelungește cu încă 30 de zile

Ziare.com acum o ora
Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai în urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa, rămâne în arest preventiv încă 30 de zile, după ce Tribunalul Constanţa i-a respins, joi, contestaţia la decizia Judecătoria Mangalia de săptămâna trecută pr

Primar din Prahova, acuzat de hărțuire sexuală de către o subalternă. Edilul candidează pentru un nou mandat

Ziare.com acum 5 ore
Primarul comunei prahovene Păuleşti, Tudor Sandu, este acuzat de hărţuire sexuală, victima fiind o subalternă, care are 35 de ani şi lucrează în primărie de 8 ani. Femeia a depus reclamaţia la Poliţie prin intermediul unui avocat. „Poliţiştii din ca

Un mort şi aproape 100 de răniţi, după ce două tramvaie s-au ciocnit în Rusia

News.ro acum 3 ore
O persoană a murit şi aproape 100 au fost rănite joi în oraşul rus Kemerovo, după ce două tramvaie s-au ciocnit pe un pod, relatează agenţia TASS. Aproape 80 de persoane au fost transportate la spitale. Printre răniţi se numără cinci copii. Ulterior

Pilonul II de pensii, protejat prin intervențiile PNL. Banii contribuabililor, la randamente record

Ziua News acum 48 minute
"Național-liberalii sunt singurii care au dovedit că pot apăra cota unică și pilonul II de pensii, singurii care au sprijinit concret microîntreprinderile și fermierii", a declarat recent președintele PNL, Nicolae Ciucă. Conform Asociației pentru

Transfăgărăşanul se deschide vineri / Turiştii, avertizaţi să fie atenţi la urşii de pe şosea

G4Media acum 36 minute
Şoferii pot circula din nou, începând de vineri dimineaţa, pe Transfăgărăşan, între Bâlea Lac (judeţul Sibiu) şi Piscul Negru (judeţul Argeş), însă doar pe timpul zilei, a anunţat Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov, printr-un comu

Accident pe şantierul Drumului Expres Craiova-Piteşti. Un bărbat a căzut de pe un pod aflat în lucru

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 26 de ani a fost rănit pe șantierul Drumului Expres Craiova-Piteşti. El a căzut de pe un pod aflat în lucru joi, 6 iunie, lângă localitatea Robănești. Poliția a intervenit și l-a transportat rapid la spital. Poliţiştii au fost sesizaţi,

Vremea

București
acum

30°
joi

18°/30°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/33°
dum.

20°/33°
Iasi
acum

26°
joi

16°/27°
vin.

18°/31°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
Constanta
acum

26°
joi

20°/26°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

14°/24°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/29°
Timisoara
acum

27°
joi

15°/28°
vin.

16°/30°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/32°