Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Simona Halep, prima victorie la Roland Garros

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 22 mai 2011 ·

Tânăra jucătoare română de tenis Simona Halep s-a impus azi, cu scorul de 6-2, 6-1, în faţa rusoaicei Alla Kudriavţeva în primul tur al turneului de Mare Şlem de la Roland Garros. Sursa: Reuters

Halep (19 ani) a câştigat, în urmă cu trei ani, turneul dedicat junioarelor pe zgura de la Paris, iar azi a reuşit pentru prima oară să depăşească primul tur în competiţia dedicată senioarelor, după ce, anul trecut, la prima participare, a părăsit întrecerea de la Roland Garros încă din runda inaugurală. De asemenea, Simona Halep este prima jucătoare care îşi asigură locul în turul secund al celui de-al doilea turneu de Mare Şlem al anului.

În urma victoriei de azi, Simona Halep şi-a asigurat un premiu de 25.000 de euro.

În partida următoare, românca (locul 66 mondial) va juca împotriva Samanthei Stosur (Australia - cap de serie numărul 8 la Paris), care a trecut cu 6-2, 6-3 de Iveta Benešová (Cehia). Stosur (27 de ani) a jucat finala la Roland Garros anul trecut, fiind învinsă în două seturi de italianca Francesca Schiavone. În acest an, cea mai bună performanţă a australiencei a fost înregistrată la Roma. În urmă cu o săptămână, Stosur a jucat finala turneului din capitala Italiei, cedând fără drept de apel partida, scor 2-6, 4-6, în faţa rusoaicei Maria Şarapova.

Celelalte românce de pe tabloul principal de la Roland Garros vor juca mâine. Pe suprafaţa roşie de la Paris, jucătoarea de tenis Alexandra Dulgheru, cap de serie numărul 27, va juca împotriva sportivei Laura Pous-Tio (Spania), în primul tur, în timp ce Monica Niculescu va da piept cu belgianca Yanina Wickmayer, a 21-a favorită a turneului.

Irina Camelia Begu o va întâlni pe Aravane Rezai (locul 42 mondial), care va fi cu siguranţă una dintre favoritele publicului francez. Edina Gallovits se va bate pentru un loc în turul doi cu nemţoaica Angelique Kerber, în timp ce Sorana Cârstea, care a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum 25 minute
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum 15 minute
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 2 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Singapore se confruntă cu un atac cibernetic „grav”, legat de China

Mediafax acum o ora
Atacul, care implică un nivel avansat de piraterie informatică cunoscut sub numele de amenințare persistentă avansată (APT), reprezintă o amenințare gravă pentru Singapore și ar putea pune în pericol securitatea națională, a dezvăluit ministrul K. S

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 4 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 5 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Datoria guvernamentală a crescut în martie la 998,6 miliarde lei (minister)

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat în martie 2025 până la 998,617 miliarde lei, de la 990,84 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul F

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°