Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Două ore și jumătate cu trenul de la București la Constanța, din iulie

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 22 mai 2011 ·

Din 15 iulie, după finalizarea lucrărilor de reparații a căii ferate, o călătorie cu trenul București-Constanța va dura doar două ore şi 30 de minute, susțin reprezentanții CFR SA. Sursa: Octavian Cocoloş

La ora actuală, lucrările la tronsonul de cale ferată Feteşti -Constanţa sunt executate în proporţie de 99%, iar termenul estimativ de finalizare a lucrărilor pe întregul tronson este decembrie 2011, ”fără staţia Feteşti, unde vor continua lucrările de reabilitare, dar fără implicaţii în circulaţia trenurilor”, potrivit newsin.ro.

Având în vedere situația lucrărilor, autoritățile spun că durata călătoriei pe calea ferată pe relaţia Bucureşti-Constanţa va fi, în iunie, de două ore şi 50 de minute, urmând ca, din 15 iulie, după finalizarea lucrărilor pe mai multe secţiuni CF, aceasta să se reducă la două ore şi 30 de minute.

”Nu există facturi restante la plată”, spun reprezentanţii CFR SA.

La lotul 1, lucrările la poduri sunt efectuate de JV Leonard Weiss–Taisei – Heitkamp Germania, la lotul 2, lucrările la infrastructură şi suprastructură sunt făcute de JV Swietelsky – Wiebe - Takenaka, iar la lotul 3, lucrările civile în staţii sunt realizate tot de JV Swietelsky – Wiebe - Takenaka.

Totodată, la lotul 4, lucrările de semnalizare şi telecomunicaţii sunt efectuate de JV Thales Rail Signalling Solutions, iar la lotul 5, lucrările la linia de contact şi energoalimentare sunt realizate de Balfour Beatty Rail GmbH Gmania.

Valoarea totală a lucrărilor de reabilitare a secţiunilor Bucureşti Nord-Băneasa şi Feteşti-Constanţa se ridică la 516 milioane euro.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024: Spania a învins Croaţia în primul meci al Grupei B

Mediafax acum 2 ore
Spania a învins Croaţia în primul meci al Grupei B de la Campionatul European de Fotbal din Germania. Partida s-a jucat sâmbătă pe Olympiastadion din Berlin.

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum 2 ore
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

Prahova: O femeie a murit şi alte patru persoane, între care un copil, au fost rănite după ce un autoturism şi un TIR s-au ciocnit, pe DN 72

News.ro acum o ora
O femeie de 39 de ani a murit şi alte patru persoane, între care un copil, au fost rănite, sâmbătă seară, după ce un autoturism şi un TIR fără încărcătură s-au ciocnit, pe DN 72, în judeţul Prahova. Accidentul rutier s-a produs pe DN 72, în Brătăşan

Proteste de amploare ar putea avea loc în Franţa faţă de ascensiunea extremiştilor

Mediafax acum 7 ore
Marşuri de amploare ar trebui să aibă loc sâmbătă în marile oraşe din Franţa. Este vorba despre proteste faţă de ascensiunea extremei dreapta la alegerile europarlamentare. Organizatorii estimează că pe străzi vor ieşi sute de mii de oameni.

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum 7 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD - 35,56%, PNL - 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 29 minute
PSD a obţinut 35,56% din voturile pentru funcţiile de primar la alegerile de duminica trecută, fiind urmat de PNL cu 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51%, arată rezultatele parţiale comunicate, sâmbătă seară, de Biroul El

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 4 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

Ministerul Educaţiei oferă informaţii utile pentru elevii care vor susţine Evaluarea Naţională la finalul clasei a VIII-a/ Ce marcaje sunt permise şi cum pot corecta elevii un răspuns

News.ro acum 3 ore
Ministerul Educaţiei transmite, sâmbătă, informaţii utile elevilor care vor susţine Evaluarea Naţională la finalul clasei a VIII-a, explicând ce marcaje sunt permise în lucrări şi cum pot candidaţii să corecteze răspunsurile. Evaluarea Naţională pen

Premierul Italiei susţine că statele UE nu vor fi direct implicate în împrumutul G7 pentru Ucraina

Mediafax acum o ora
Premierul Italiei, Giorgia Meloni, susţine că statele UE nu vor fi direct implicate în împrumutul G7 pentru Ucraina. Este vorba despre împrumutul în valoare de 50 de miliarde de dolari promis de ţările G7. Banii vor fi obţinuţi cu ajutorul activelor

Opt soldați israelieni, morți într-o explozie la Rafah, sudul Fâșiei Gaza

Ziare.com acum 3 ore
Opt soldaţi israelieni au murit, sâmbătă dimineaţă, 15 iunie. într-o explozie în sudul Fâşiei Gaza, la Rafah, potrivit IDF. Acesta este cel mai devastator incident în Fâşia Gaza de după luna ianuarie, relatează The Times of Israel. Doar unul dintre

Vremea

București
acum

23°
sâm.

16°/27°
dum.

17°/31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/33°
Iasi
acum

17°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

19°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/28°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/25°
lun.

14°/24°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

17°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

16°/28°
mar.

17°/31°