Cazul de la Oficiul pentru IMM-uri, unde mama directoare şi-a angajat fiica, nu este singular. În Timişoara sunt mai multe instituţii publice, unde lucrează părinţi cu copii, fraţi cu surori, sau cumnaţi şi nepoţi. La nicio instituţie, tupeul nu a ajuns însă atât de departe încât şeful-mamă să îşi „lege” copilul de biroul de director.
Citeşte şi:
INTERVIU Cum gândeşte mama piţipoancei de la IMM: „Mi se pare normal şi moral să lucrez cu fiica mea"
EXCLUSIV Şefa Agenţiei IMM Timiş, despre fondurile UE cerute de fiica ei: „Dacă făceam vreo intervenţie, acest dosar era deja analizat" AUDIO
Mai citeşte:
OPINII LA ZI: Piţipoanca de stat
VOCEA BANATULUI Tupeul piţipoancei cu lipici la funcţii publice
Cele mai multe cazuri de nepotisme din Timişoara se întâlnesc în universităţi. Aici este un adevărat cuib în care convieţuieşte o întreagă familie. Mame, taţi, nepoţi sau unchi şi mătuşe îşi împart posturile frăţeşte. Siteul pressalert.ro a realizat o analiză amănunţită pe nepotismele din universităţi, iar surprizele nu au întârziat să apară. Spre exemplu, la Universitatea de Medicină din Timişoara fiica rectorului Ştefan Drăgulescu este asistent universitar la catedra la care tatăl este şef, Cardiologie. De asemenea, Pompilia Dehelean este prorector şi profesor la Psihologie, disciplină la care predă şi soţul Mircea Dehelean. O altă familie de la Medicină este formată din prorectorul Dan Poenaru, şeful Disciplinei de Ortopedie, şi soţia sa Mărioara, profesor la ORL.
Familia de la Drept
EXCLUSIV Soţia decanului de la Drept, victima spărgătorilor de maşini: hoţii au furat lucrările studenţilor
Nici Universitatea de Vest nu scapă de clanuri. Unul din cele mai cunoscute este cel de la Facultatea de Drept. Aici, este decan Radu Motica, a cărui soţie este cadru didactic în cadrul aceleiaşi