Acum, ca tot am petrecut sfarsitul lumii, la padure si la strand, pentru a renaste luni in autobuzul care ne duce la serviciu, sa ne vedem de apocalipsa ce ne masoara zilnic puterile si ne trimite tot acolo, in clipa de unde reluam mereu aceleasi 24 de ore, fara sa ni se para ca suntem plicticosi.

Cel putin, sa o recunoastem, ne-a trecut prin minte: si daca, totusi? Dar s-a ales praful de posibilitatea de-a pasi intr-a 25-a ora a zilei, cand puteam sa ne gandim la ce ne-a folosit, cel putin noua, romanilor.

Nu stiu alte natii cum sunt, dar noi ne simtim aproape unii de altii numai la inmormantari. Mai ales ca acolo nu trebuie dat niciun plic, si coroanele s-au ieftinit.

Ne aducem aminte intamplari din viata celui care a pasit spre adevar, ii evocam personalitatea, ne revoltam, dar suntem impreuna.

Asa ca, ma intreb: un cutremur care sa ne rada pe multi, sa putem sa ne plangem mortii fara sa-i mai barfim, sa retinem numai ce ne-au spus bun, odata, e cel mai groaznic lucru care ni se poate intampla?

Nu stiu! Si de nenorocire sunt in stare sa profite politicienii. De fapt, mai ales de ea. Ne spune istoria oficiala ca in momente nasoale, poporul roman si-a cusut aripi la glezne si a organizat o pasare mare, care l-a scos din rahat. Motiv pentru care merg la urmatorul nivel al angosei si pun intrebarea urmatoare: ce inseamna rahatul la romani?

Depinde dupa facultati, cum spunea un stralucit filosof al infinitului intr-o poveste a lui Marin Preda, care poate sta in biblioteca de istorie fara sa fie zugravita de un cronicar al curtii.

Daca aplicam acestui maro national principiul majoritatii descoperim ca odata cu democratia trebuie consolidat si bolul alimentar, prin urmare nu intereseaza viziunea proprie asupra absolutului, si doar senzatia de apartenenta la un grup care-l constata. Iar in mater