Ioan Andone a anunţat ieri că va tăia în carne vie în perspectiva finalei de Cupă, cu Steaua, care, oricum, ar putea fi ultimul său meci pe banca roş-albilor
- Domnule Andone, e un scor corect 4-1 pentru Poli Timişoara?
- Trebuie să recunosc că adversarul a meritat victoria din plin, noi n-am contat. Am făcut un meci foarte, foarte prost. Ne-am calificat cu noroc în Europa League, dar nu sînt supărat, ci foarte resemnat.
- Ce se întîmplă cu apărarea dinamovistă de joacă aşa cum joacă?
- Referitor la acest subiect, mi-e clar: pentru finala cu Steaua o să schimb toată apărarea! N-am alte soluţii. Asta e, nu am ce să le fac altceva fundaşilor.
- Din nou locul 6 pentru Dinamo. Nu e dezamăgitor?
- Am sperat la altceva cînd am venit în vară. Mi-e ruşine şi mie! Şi la Timişoara am sperat la un meci egal, să nu luăm gol, dar nu jucînd aşa. Nu mai zic nimic, mă doare să văd echipa jucînd aşa după ce repetăm atît la antrenamente.
"Ne-am dorit să cîştigăm, dar am dat de-o echipă tare. Sperăm să mai salvăm ceva cu Cupa, trebuie să schimbăm registrul tactic pentru meciul cu Steaua. Nu mai promitem nimic că, din păcate, nu realizăm prea multe"
Ionel Dănciulescu, atacant Dinamo
"O înfrîngere ruşinoasă la Timişoara. Am stricat tot într-un singur meci. Dacă vom juca aşa şi cu Steaua, nu avem nici o şansă. Jucătorii să-şi revină, altfel va fi de rău!"
Cristi Borcea, acţionar Dinamo
"Am vrut să spălăm din dezamăgirea pierderii campionatului. Poate vom ajunge totuşi în grupele Ligii"
Srdjan Luchin, fundaş Timişoara
"Mă bucur că am îndeplinit ultimul obiectiv realizabil în acest final de campionat, putem sărbători asta. Am mai reparat un pic din ce-am stricat în meciul cu Oţelul Galaţi"
Duşan Uhrin junior, antrenor Timişoara
"Poli este