Preţurile de vânzare sunt între 250.000 euro şi 350.000 euro
Aparthotelul Alpin de 5 stele din Poiana Braşov, divizia de apartamente rezidenţiale din incinta complexului hotelier Alpin Resort, a vândut peste 85% din apartamentele scoase la vânzare. Potrivit unui comunicat al companiei, „în perioada 2009-2010 s-au vândut în medie 3 apartamente / lună, la un preţ cuprins între 250.000 euro şi 350.000 euro pe apartament, în funcţie de dimensiunile şi poziţia apartamentului în condominiu”.
Daniela Eşanu, director general al Alpin Resort, spune că „după doar 16 luni de la darea în exploatare, statistica pe primul trimestru 2011, comparativ cu aceleaşi luni ale anului 2010, indică o creştere a gradului de ocupare cu 35%”.
Apartamentele rezidenţiale se pot cumpăra şi utiliza la dispoziţia proprietarilor sau pot fi închiriate, prin recepţia hotelului Alpin, în scop turistic, cu tarife 225 de euro pe noapte cu mic dejun inclus. Preţurile de vânzare sunt între 250.000 euro şi 350.000 euro
Aparthotelul Alpin de 5 stele din Poiana Braşov, divizia de apartamente rezidenţiale din incinta complexului hotelier Alpin Resort, a vândut peste 85% din apartamentele scoase la vânzare. Potrivit unui comunicat al companiei, „în perioada 2009-2010 s-au vândut în medie 3 apartamente / lună, la un preţ cuprins între 250.000 euro şi 350.000 euro pe apartament, în funcţie de dimensiunile şi poziţia apartamentului în condominiu”.
Daniela Eşanu, director general al Alpin Resort, spune că „după doar 16 luni de la darea în exploatare, statistica pe primul trimestru 2011, comparativ cu aceleaşi luni ale anului 2010, indică o creştere a gradului de ocupare cu 35%”.
Apartamentele rezidenţiale se pot cumpăra şi utiliza la dispoziţia proprietarilor sau pot fi închiriate, prin recepţia hotelului Alpin, în scop turistic, cu tarife 225 de e