* spaţiul expoziţional amenajat în şcoală găzduieşte obiecte populare donate de familia Balaban din comuna Ulmu, judeţul Brăila * minimuzeul a fost realizat în cadrul proiectului "Tradiţie şi artă populară", derulat de mai multe unităţi de învăţământ
Adevărate comori ale artei populare au fost scoase la lumină dintr-un sat din inima Bărăganului şi expuse la loc de cinste în Şcoala "Ion Băncilă" din Brăila, pentru a transmite generaţiilor tinere valorile culturii tradiţionale.
Aduse direct din vatra satului, obiectele populare donate de către soţii Traian şi Nastasia Balaban, din comuna Ulmu, judeţul Brăila, constituie colecţia de bază a minimuzeului de etnografie inaugurat vineri la Şcoala "Ion Băncilă" din municipiu. Lucrate cu măiestrie chiar de către familia Balaban, prin tehnici transmise din generaţie în generaţie, piesele din colecţia minimuzeului au ajuns să fie expuse datorită iniţiativei unui grup inimos de cadre didactice. Principalul artizan al acestei idei a fost înv. Elena Mardale, de la Şcoala "Ion Băncilă", nimeni alta decât fiica soţilor Balaban, care a rămas o viaţă cu satul în suflet, pentru că nu şi-a pierdut rădăcinile şi a păstrat vie legătura cu universul rural, cu spiritualitatea ţărănească, valori pe care le-a transmis, la rândul său, copiilor. Visul de a realiza un muzeu etnografic la şcoala pe care o slujeşte de mulţi ani a început să prindă contur în cadrul proiectului "Tradiţie şi artă populară", derulat pe parcursul acestui an şcolar de mai multe unităţi de învăţământ din municipiu şi judeţ. În coordonarea proiectului i-au fost alături colega sa, înv. Cleopatra Prefac, înv. Octavia Dumbravă, de la şcoala din Chiscani, prof. Adina Necoară, de la Liceul Economic, fiica înv. Mardale şi nepoată a familiei Balaban din Ulmu, precum şi înv. Gicuţa Caragaţă, de la şcoala din Baldovineşti.
Festivitatea de inaugurarea a minimuz