Barack Obama a ajuns în Marea Britanie mai devreme decât era programat, din cauza norului de cenuşă vulcanică, şi urmează să fie primit de regină, relatează NewsIn.
Obama se va întâlni cu regina la Palatul Buckingham la începutul vizitei ce va dura trei zile. Aceasta este a 101-a vizită oficială găzduită de o regină britanică, însă doar a treia a unui preşedinte american, în ultimii 100 de ani. Ultimul lider american care a venit în Marea Britanie a fost George Bush în 2003.
De asemenea, miercuri se va întâlni cu premierul David Cameron, discuţiile urmând să se concentreze pe Libia şi Orientul Mijlociu.
Obama a sosit în Marea Britanie cu o zi mai devreme, luni, pentru a evita orice perturbări provocate de norul de cenuşă vulcanică. El s-a dus în Essex cu soţia sa, Michelle, după ce a sosit din Irlanda.
În Times, Obama şi Cameron au spus, despre relaţiile bilaterale: "A noastră este nu numai specială, ci esenţială - pentru noi şi întreaga lume". "Când SUA şi Marea Britanie stau alături, popoarele noastre şi popoarele din întreaga lume sunt mai în siguranţă şi mai prospere".
Potrivit celor doi, relaţia bilaterală s-a bazat iniţial pe "legături emoţionale", sentimente şi legături ce ţin de popoare şi cultură, dar acum se bazează şi pe interese şi valori comune.
Ei au promis să nu abandoneze protestatarii care luptă pentru democraţie în statele arabe. "Ezităm în privinţa folosirii forţei, dar, când interesele şi valorile noastre se reunesc, ştim că avem responsabilitatea de a acţiona", au subliniat liderii.
Obama şi soţia vor sta la Palatul Buckingham marţi, dar prima noapte în Marea Britanie au petrecut-o la Winfield House, reşedinţa ambasadorului american la Londra.
Programul va începe cu trecerea în revistă a Gărzii de onoare în grădinile palatului, înainte de o masă privată cu regina. Apoi, Obama şi Michelle se vo