Deşi de mult evident, eşecul economic al României a fost de-acum scos la suprafaţă de valurile crizei şi nu mai poate fi ascuns. Nici măcar diferite formule care evită esenţa lucrurilor şi insistă în schimb pe aspecte colaterale sau conjuncturale nu mai ţin! O parte a clasei politice – care în ansamblul ei este responsabilă de acest eşec – realizează probabil faptul şi, nu întâmplător, încearcă – oarecum paradoxal – să facă însăşi criza vinovată de acest eşec, căutând de fapt astfel să mai dea o perspectivă, care ar mai exista după trecerea crizei. Când, de fapt şi de fapt, această perspectivă nu există. Nu a fost nici înainte de criză şi cu atât mai puţin ar exista după.
Puţini se încumetă să meargă la esenţa lucrurilor. Nu este vreo întâmplare, pentru că s-ar ajunge inevitabil la acel miez al acestora, de care, vai!, nu se atinge nimeni: sistemul privat! şi cum să te atingi de sistemul privat?! Ar fi în zilele noastre o blasfemie! Bun sau rău, trebuie considerat intangibil, indiferent că dă rezultate sau nu! Iar realităţile din România arată clar, fără echivoc, că sistemul privat n-a dat în România rezultate nici economice, nici sociale, oricum nu cele despre care s-a vorbit de 20 de ani încoace, în replică la sistemul economiei de stat ce existase până atunci. O fi obţinut sistemul privat minunate rezultate în alte părţi, dar nu în România!
Pe cei care consideră aceste rânduri o blasfemie îi invit să răspundă la câteva întrebări concrete privind rezultatele obţinute de sistemul privat în România. A scos cumva eficacele şi mult performantul sistem privat România din subdezvoltarea în care o lăsase hulitul sistem economic de stat? Doamne păzeşte! România nu s-a aflat nicicând ca acum într-o mai clară subdezvoltare economică, pentru că poziţiilor asociate acestei stări i se adaugă acum un model econo-mic de tip bananier care nu duce decât la a
