Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava, oraşul Big Brother

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 25 mai 2011 ·

Începând de astăzi, străzile municipiului Suceava sunt supravegheate non-stop de 108 camere video montate în 80 de locuri din oraş, iar imaginile înregistrate sunt transmise şi verificate mereu de o echipă a Poliţiei Locale, într-un sediu de comandă amenajat la parterul Primăriei Suceava. Sursa: Sergiu Rusu

Proiectul a costat 600.000 de euro, din care 415.000 sunt fonduri europene nerambursabile.

"Vrem ca prin acest proiect să putem da o mai mare siguranţă şi oamenilor de afaceri, pentru că sunt monitorizate multe obiective, iar ei să fie interesaţi să investească într-un oraş sigur", explică primarul Sucevei, Ion Lungu.

Imaginile surprinse de camerele video sunt înregistrate pe servere timp de 30 de zile, astfel încât, chiar dacă un eveniment nu a fost observat în timp real de agenţii de poliţie, care vizualizau alte imagini în acel timp, filmările pot fi folosite de poliţie.

Camerele video, de ultimă generaţie, pot fi uşor controlate din acest centru de comandă, imaginea transmisă de acestea putând fi mărită şi mai bine de 30 de ori, surprinzând astfel detalii din planuri îndepărtate.

Cele 108 camere video, atât fixe cât şi mobile, supraveghează 10 şcoli, 13 grădiniţe, 9 licee, toate instituţiile publice, parcurile din oraş, zona pieţelor, precum şi intrările şi ieşirile din Suceava.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum 23 minute
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum o ora
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Julian Assange a fost declarat „liber” de justiţia americană şi este deja în drum spre Canberra

G4Media acum o ora
Avertizorul şi fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a fost declarat „liber” miercuri de justiţia americană, la capătul unei proceduri de recunoaştere a vinovăţiei care încheie o epopee juridică ce a durat mai mult de un deceniu, transmite France Pr

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 26 iunie 2024?

Ziua Constanta acum 31 minute
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI). Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-

UE acuză Microsoft de gruparea ”abuzivă” a produselor Teams şi Office, încălcând regulile antitrust

News.ro acum 2 ore
Uniunea Europeană a acuzat marţi Microsoft că a încălcat regulile antitrust prin gruparea ”abuzivă” a produselor sale Teams şi Office, transmite CNBC. ”Comisia Europeană a informat Microsoft despre punctul său de vedere preliminar conform căruia Mic

Restricţii de trafic în Capitală pentru ceremonia dedicată Zilei Drapelului Naţional

Mediafax acum o ora
Astfel, se va restricţiona traficul rutier după cum urmează: - în intervalul orar 06:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Calea Victoriei şi Str. Ion Brezoianu; - în intervalul orar 08:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Str. Oteteleş

Euro 2024: Zero peste tot în grupa C. S-au calificat în optimi Anglia, Danemarca şi Slovenia

News.ro acum 8 ore
Echipa naţională a Angliei a încheiat la egalitate marţi seara, la Koln, scor 0-0, cu reprezentativa Sloveniei, în grupa C a turneului final Euro 2024. Într-un alt meci la Munchen, Danemarca şi Serbia au făcut 0-0. Astfel, sârbii au fost eliminaţi,

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 9 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 12 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

Jandarmii din Brăila Celebrează Ziua Drapelului Național

Info Est acum 11 ore
Jandarmii din Brăila vor sărbătorit miercuri, 26 iunie 2024, Ziua Drapelului Național, o zi semnificativă pentru români, marcând importanța drapelului ca simbol al națiunii, conform Constituției României din 1991. Drapelul, simbol al rezistenței naț

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

19°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

24°
mie.

20°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

18°/28°
joi

17°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/29°
Timisoara
acum

23°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/28°
sâm.

19°/31°