Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce solutii au tarile cu datorii din zona euro pentru a iesi din criza?

Publicat in Ziare.com, miercuri 25 mai 2011 ·

In ciuda sprijinului financiar acordat de Uniunea Europeana si Fondul Monetar International, costul creditarii pentru unele state cu datorii mari, gen Portugalia, Irlanda si Grecia, au explodat in ultimele saptamani.

De asemenea, costurile de creditare s-au majorat considerabil si pentru Spania, relateaza Les Echos.

In cazul Greciei, chiar si cu un ajutor financiar de peste 10 la suta din PIB-ul sau, la care se adauga un dur program de masuri de austeritate, datoria publica va fi de 1,6 ori valoarea produsului intern brut.

In acelasi timp, Portugalia se indreapta usor spre faliment, iar, in Irlanda si Spania, pierderile colosale din sistemele bancare se adauga peste datoriile publice in continua crestere.

Potrivit analistilor publicatiei franceze, aceste tari nu se pot indrepta spre pietele financiare, pentru a-si rezolva problema.

Ele nu pot nici sa recurga la tiparirea de bani, din cauza reglementarilor stricte din zona euro, si nici nu se pot baza pe un ritm rapid de crestere a economiei. Pentru a ajunge la crestere, ele ar trebui sa devina mai competitive, prin devalorizarea monedei, insa toate folosesc moneda unica europeana, asupra careia doar Banca Centrala Europeana ia decizii.

Pe de alta parte, nici solutia constand in diminuarea costurilor cu forta de munca si stoparea cresterii salariale nu ar functiona, fiind nevoie de peste zece ani pentru un asemenea plan, cum s-a intamplat in Germania.

O ultima solutie, scaderea salariilor si a preturilor, pentru a reduce costurile, ar conduce tara intr-o recesiune.

Daca asa-numitele tari PIIGS (Portugalia, Irlanda, Italia, Grecia, Portugalia) nu pot face apel nici la inflatie, nici la crestere, nici la devalorizarea monedei, este nevoie, spun analistii, de restructurarea datoriilor publice si private. Acest lucru s-ar putea

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Real Madrid este din nou regina Europei. Madrilenii au învins cu 2-0 Borussia Dortmund în finala LC şi au câştigat pentru a 15-a oară trofeul / Ancelotti – "Visul continuă!" / Mesajul învinşilor - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Formaţia Real Madrid a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Wembley din Londra, cu scorul de 2-0, echipa Borussia Dortmund, în finala Ligii Campionilor, şi a câştigat pentru a 15-a oară principalul trofeu continental intercluburi. UPDATE - Real Madri

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 6 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 10 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 12 ore
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când obiectivele războiului nu vor fi atinse

Mediafax acum 8 ore
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 10 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, îşi schimbă numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt

Mediafax acum 10 ore
Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, a făcut o solicitare la o instanţă din Los Angeles pentru a-şi schima numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt.

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum 8 ore
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit după ce a fost atacat în închisoare

HotNews acum 6 ore
Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei şi care este considerat responsabil pentru moartea a peste 50 de femei, a murit vineri, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa, informează EFE, citată de A

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/30°
lun.

20°/34°
mar.

19°/32°
mie.

18°/31°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/31°
mie.

16°/27°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
mie.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/24°
lun.

13°/25°
mar.

13°/21°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/23°
mie.

15°/26°