În spitalele româneşti legea junglei este încă valabilă. Supravieţuieşte cel puternic, sau mai bine zis, cel cu bani. Cine nu are portofelul plin, nici nu îndrăzneşte să deschidă uşa unui cabinet medical. Şi, exact ca la piaţă, în spitale există un preţ pentru orice şi pentru oricine.

Fiecare medic, fiecare operaţie are un tarif. Nu este scris pe uşă, nu este scris nicăieri, dar toată lumea ştie, iar anual, mulţi medici şi asistente cu salarii de mizerie strâng zeci de mii de euro. Alţii trăiesc însă cu cele câteva sute de lei pe care le dă statul drept salariu.

Fără bani, o operaţie la inimă se poate transfora într-o înmormântare. În Bucureşti, pentru înlocuirea unei valve cardiace tariful este echivalentul a trei salarii medii pe economie. Bani la plic. Pacienţii şi medicii se târguiesc pe holurile spitalelor ca la piaţă, iar sănătatea şi uneori viaţa nu se dau niciodată la preţ de chilipir. Asistentele ştiu exact ce şpagă cere fiecare doctor.

Şpăgile din spitalele româneşti au ajuns obiect de studiu pentru instituţii respectabile din străinătate. În 2004, Banca Mondială arăta că 300 de milioane de euro au ajuns în buzunarele doctorilor români, fără chitanţă. În 2008, un alt studiu arăta că peste 60% dintre pacienţii internaţi susţin că au plătit neoficial anumite sume de bani.

În România, venitul mediu al unui medic e de 10 ori mai mic decât media din Uniunea Europeană.

Jumătate dintre pacienţii români sunt ferm convinşi că dacă n-ar da bani doctorii nici măcar nu s-ar uita la ei, deşi sunt şi medici care nu stabliesc tarife pentru sănătatea oamenilor şi pur şi simplu îşi fac treaba.

Niciun un medic din România nu a fost tras la răspundere până acum pentru condiţionarea actului medical.

În spitalele româneşti legea junglei este încă valabilă. Supravieţuieşte cel putern