Tribunalul Alba a anulat marți, 24 mai 2011, unul dintre principalele acte pe care se baza proiectul minier al celor de la Roșia Montană Gold Corporation (RMGC). Hotărârea nr.1/ianuarie 2009 a Consiliului Local al comunei Roșia Montană (prin care se confirmau, cu efecte retroactive Hotărârile nr. 45 și 46/iulie 2002 ale Consiliului Local Roșia Montană, cu privire la aprobarea Planului Urbanistic General – PUG – și a Planului Urbanistic Zonal – PUZ- al localității) a fost anulată.
Cele două hotărâri din 2002, confirmate prin hotărârea din 2009, declarau zona Roșia Montană zonă monoindustrială cu specific minier, făcând imposibilă inițierea oricărui alt tip de activitate economică (turism, microferme, activități meșteșugărești etc.).
Prin Decizia nr.75/CA/2007, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat nelegalitatea hotărârilor nr. 45 și 46/2002 ca urmare a faptului că au fost luate cu participarea unor consilieri locali care erau, în același timp, angajați ai RMGC și al căror interes patrimonial este ”evident și de natură a le afecta obiectivitatea și imparțialitatea în procesul de deliberare”. Astfel, la rândul ei, o hotărâre a Consiliului Local prin care se confirmau hotărâri anulate e, la rândul ei, nulă de drept. Cu atât mai mult cu cât, din 2002 și până în 2009, o mare parte a actelor și avizelor necesare pentru adoptarea PUG și PUZ expiraseră, iar printre consilierii locali care au votat ”confirmarea” continuă să se afle angajați ai RMGC.
Conform Fundației Culturale Roșia Montană (FCRM), inițiatoarea acțiunii în anulare, această hotărâre a Tribunalului Alba ar trebui să ducă la suspendarea imediată a procesului de evaluare a proiectului RMGC depus la Ministerul Mediului și Pădurilor, în Colectivul de Analiză Tehnică (CAT).
Mai exact, Studiul de impact adupra mediului pentru proiectul minier propus de RMGC și depus spre avizare la minister ar