L-am revăzut la “Replay” pe Hagi plîngînd. Apoi am citit mailul lui Chivu şi am plîns de mila fotbalului românesc

Luni seară, puţin înainte de miezul nopţii. Pe TVR 1 este “Replay”, o altfel de emisiune faţă de ce sîntem obişnuiţi, un excelent prilej de aduceri aminte, o fantastică oportunitate de a te întoarce în timp. Pentru suporteri, dar şi pentru noi, cei din presă, care revedem perioadele tinereţii, începuturile meseriei, cînd n-aveam atîtea canale de sport, dar aveam pasiune, cînd nu se cereau zeci de milioane pentru un campionat bălmăjit şi corupt, dar mergeam la Mondiale, cînd n-aveam finanţatori galăgioşi şi nesimţiţi, dar îl aveam pe Hagi.

Luni seară, aşadar, la “Replay” a fost un moment special. L-am revăzut pe Hagi, plîngînd, pe “23 August”, în momentul în care spunea că se retrage şi lumea striga “Nu pleca / nu pleca!”. Era căpitanul “tricolorilor”, era şeful generaţiei care scosese mai multă lume în stradă decît aşa-zisa Revoluţie, era simbolul nostru, din punct de vedere fotbalistic, şi nu numai.

Întîmplarea face ca tot în aceste zile, un alt căpitan al “tricolorilor” să-şi anunţe retragerea. Cristi Chivu. Singurul român care a cîştigat Liga Campionilor, singurul român campion mondial al cluburilor, românul cu cele mai multe trofee la echipele de club a anunţat şi el că nu mai doreşte să îmbrace tricoul primei reprezentative, cu banderolă cu tot. A făcut-o pe mail, adaptat parcă la timpurile moderne, cînd, iată, Gazeta se poate citi şi pe iPad. Însă pe calculator, fie el şi iPad, nu se văd lacrimile. Dar oare ele or fi existat?

Fiecare are dreptul la decizii. Nimeni nu-l poate învinovăţi pe Chivu. Dominique Antognoni a scris luni, în ediţia tipărită a Gazetei Sporturilor, cum se vede, de la Milano, această retragere. Foarte multe lucruri corecte, foarte multe lucruri adevărate. S-au adunat în două pagini de ziar şi înt