Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Laptele pentru școli nu se califică pentru banii UE. România a pierdut 10 milioane de euro

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 26 mai 2011 ·

România nu a putut accesa aproximativ 70% din fondurile europene nerambursabile, destinate Programului ”Cornul și Laptele”, din cauză că au fost achiziționate lactate neconforme cu normele Uniunii Europene. Sursa: Sorin Antonescu

Pe motiv că Uniunea Europeană acceptă să finanțeze Programul ”Cornul și Laptele” numai dacă produsele lactate au inscripționate pe ambalaj marca ovală, nu cea rotundă, România nu a putut folosi mare parte din banii destinați acestui program.

Asta, pentru că produsele lactate cu marca rotundă nu sunt recunoscute de UE, ci doar pe plan local.

”Cele cu marca rotundă nu sunt sigure din punct de vedere sanitar-veterinar și nu sunt recunoscute de Uniunea Europeană. Pentru menținerea sănătății copiilor, am propus să se distribuie numai lapte și produse lactate preparate în conformitate cu cerințele Comisiei Europene”, a explicat deputatul Valeriu Steriu, care a inițiat un proiect de lege care va obliga autoritățile locale să cumpere numai lactate ”ștampilate” cu marca ovală.

UE a decontat României patru din 14 milioane de euro

Potrivit lui Steriu, în anul şcolar 2009-2010, statul a reuşit să atragă doar patru milioane de euro, fonduri europene nerambursabile, pentru a acoperi o parte din costurile legate de achiziţiile lactatelor prin programul Cornul şi Laptele.

Asta, deşi România poate utiliza nu mai puţin de 14 milioane de euro, potrivit Regulamentului Consiliului (CE)- 1.234/2007, privind furnizarea laptelui şi a anumitor produse lactate copiilor din instituţiile şcolare.

Tabără: ”Susţin modificările propuse”

Întrebat care este diferenţa între marca ovală şi marca rotundă înscrisă pe produsele de origine anaimală, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără, a explicat că este vorba de calitate și de cine recunoaște produsul: România sau Uniunea Europeană.

”Cele care au marca r

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar

News.ro acum o ora
Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a companiei Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar. 2 august 2024 a fost stability ca termen pentur înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra av

Preţul poliţelor de asigurare obligatorie ar putea fi plafonat până la 30 septembrie 2024

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Finanţelor pune în dezbatere publică proiectul elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care reglementează soluţia temporară de prelungire până la data de 30 septembrie 2024 a perioadei de aplicare a HG nr.1326/2023 privin

IPJ Constanţa, detalii despre deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă

Mediafax acum 55 minute
Numele acestuia este Cataramă Ilie Cosmin, condamnat la 2 ani şi 5 luni pentru influenţarea declaraţiilor. Deţinutul are înălţimea de 166 cm, statura atletică, ochi căprui, faţă ovală, ten deschis, păr negru, sprâncene arcuite, tatuaje la mâna stâng

Echipele din România şi-au aflat adversarele din turul doi preliminar al Conference League. CFR Cluj întâlneşte Neman Grodno

News.ro acum o ora
Echipele din România şi-au aflat, miercuri, adversarele din turul doi preliminar al Conference League, în urma tragerii la sorţi care a avut loc, miercuri, la Nyon. Astfel, FCSB, dacă va pierde confruntarea cu Virtus AC din primul tur preliminar al

Șeful IPJ Alba, comisarul șef Florin Dogaru, a fost schimbat din funcție

Adevarul acum 12 minute
Schimbări la șefia Inspectoratului de Poliție Județean Alba. Comisarul șef Florin Dogaru a fost înlocuit din funcție, au transmis miercuri, 19 iunie, pentru Agerpres, surse din cadrul instituției.

Polițist împușcat din greșeală cu arma din dotare în sediul unității. Era conștient când l-a preluat ambulanța

Ziare.com acum 2 ore
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, 19 iunie, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital. ”În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 13.0

O femeie a încercat să dea foc Primăriei Ploieşti

Mediafax acum 32 minute
O femeie de 49 de ani a încercat, miercuri, să dea foc Primăriei Ploieşti. A împrăştiat benzină, dar a fost oprită înainte de a da foc clădirii.

Primul model electric al companiei Ferrari va costa peste 500.000 de euro

Mediafax acum o ora
Prima maşină electrică a Ferrari va costa cel puţin 500.000 de euro, a declarat o sursă pentru agenţia Reuters. Producătorul auto de lux se pregăteşte să deschidă o fabrică care va produce acest model şi ar putea creşte producţia grupului cu până la

Iaşi: Incendiu la un magazin din incinta Carrefour / Aproximativ 1.500 de persoane au fost evacuate

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, miercuri, la un magazin din incinta Carrefour Felicia Iaşi, aproximativ 1.500 de persoane fiind evacuate. ISU Iaşi intervine, miercuri, la un incendiu produs la un magazin din incinta Carrefour Felicia. La faţa locului interv

Ziua Europeană de prevenire a furturilor din locuințe: activități preventive în județ

Botosani News acum o ora
Astăzi, 19 iunie a.c. , cu ocazia Zilei Europene de prevenire a furturilor din locuințe, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități preventiv-informative în rândul cu cetățenilor, oferindu-le sfaturi pentru siguranța locuințelor. Ziua Europeană

Vremea

București
acum

37°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

33°
mie.

19°/33°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/31°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
mie.

17°/32°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

35°
mie.

19°/35°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°
sâm.

23°/38°