Preşedintele Traian Băsescu a vorbit, într-un interviu pentru Radio România Actualităţi, despre ce modificări ale Constituţiei a propus în proiectul pe care Preşedinţia îl va înainta cât de curând instituţiilor abilitate - Consiliul Legislativ şi Curtea Constituţională.
"Nu vizez o nouă republică, atribuţiile preşedintelui şi Parlamentului rămân aceleaşi. Cer doar aplicarea rezultatului referendumului, adică un Parlament unicameral cu 300 de parlamentari", a spus Băsescu.
Alte schimbări vor viza relaţia dintre preşedinte şi primul ministru, în cazul unei remanieri guvernamentale: "Va scrie foarte clar că cei doi trebuie să se consulte şi să ajungă la o concluzie asupra numelui noului premier. Ne va obliga Constituţia să ajungem la un consens", a explicat Băsescu.
O altă schimbare va fi obligaţia Parlamentului să îşi exprime votul în maximum 10 zile asupra unui guvern propus pentru învestitură, pentru a evita blocajele.
"Mi-aduc aminte când l-am desmenat pe Liviu Negoiţă prim ministru şi Parlamentul timp de o lună şi ceva nu a vrut să ia în discuţie propunerea. Acum scrie că după depunerea listei guvernului şi a programului de guvernare, Parlamentul are 10 zile să dea votul, daca nu îl dă, se consideră că guvernul a picat. După două astfel de proceduri, se poate dizolva Parlamentul", a spus Traian Băsescu.
Preşedintele Traian Băsescu a vorbit, într-un interviu pentru Radio România Actualităţi, despre ce modificări ale Constituţiei a propus în proiectul pe care Preşedinţia îl va înainta cât de curând instituţiilor abilitate - Consiliul Legislativ şi Curtea Constituţională.
"Nu vizez o nouă republică, atribuţiile preşedintelui şi Parlamentului rămân aceleaşi. Cer doar aplicarea rezultatului referendumului, adică un Parlament unicameral cu 300 de parlamentari", a spus Băsescu.
Alte schimbări vor viza relaţia dintre preşedinte