După 12 ani, Steaua a băut aseară din nou şampanie din Cupa României. Blamată drept o competiţie care nu prea mai interesează, Cupa a fost însă în acest an colacul de salvare al “roş-albaştrilor” după un sezon aproape catastrofal. Iar lucrurile au ieşit cum nu se poate mai bine pentru fotbaliştii păstoriţi din umbră de Cosmin Olăroiu, mai ales că steliştii nu erau cotaţi ca favoriţi!
Încărcată la maximum de miză, dar şi de reprizele de full-contact care au avut loc între suporteri prin centrul istoric al Braşovului înainte de start, partida a început abrupt. Aşezată parcă mai ofensiv decât oricând în perioada modernă, Steaua a forţat, având trei jucători în avanposturi: Dică, Surdu şi Bilaşco. Totuşi, primul cartuş a fost tras de Torje, care a raşchetat transversala ('3). După numai un minut, Nicoliţă e agăţat în careu de Moţi, dar Avram nu acordă penalty. “Roş-albaştrii” încing hora în jumătatea adversă, se dau lupte cu capete în crampoane, dar golul vine după o realizare de excepţie a renegatului Dică, din lovitură liberă ('24). Până la pauză, Torje îl imită din postură similară ('33). La reluare, ambele echipe încep prudent, dar echilibrul este stricat de Bărboianu ('50), care, presat de Surdu, trimite în proprie poartă de la 16 metri! De aici, meciul se joacă mai mult în tribune: într-o fază teribil de periculoasă, Torje este oprit de torţa propriilor suporteri pe când se apropia de poarta lui Tătăruşanu. MM Stoica este eliminat după ce a intrat pe teren ca să-şi calmeze proprii suporteri, iar apoi Avram echilibrează balanţa erorilor neacordând penalty nici pentru Dinamo, în al patrulea minut de prelungiri.
Suporteri reţinuţi
După ce suporteri ai ambelor formaţii s-au înfruntat în mai multe rânduri prin centrul Braşovului înainte de începerea partidei, forţele de ordine au operat ieri 16 reţineri din rândul ultraşilor, urmând să fie sanc