Prefectul Claudiu-Iorga Palaz a anunţat ieri că sloganul care a fost inscripţionat recent pe maşinile Instituţiei Prefectului, „Claudiu-Iorga Palaz Prefect pentru tine!", dar şi culoarea au fost înregistrate la OSIM. Acţiunea face parte din campania de imagine pe care prefectul o desfăşoară. „Pentru că eu sunt prefect al tuturor, al machidonilor, românilor, turcilor, tătarilor, sunt ce vor ei, am scris pe toate maşinile ca slogan «Claudiu-Iorga Palaz Prefect pentru tine!». Şi ca să fie lumea liniştită, am înregistrat şi la OSIM, şi marca şi culoarea", a spus prefectul.
De altfel, despre acest demers de inscripţionare a maşinilor instituţiei, dar şi a microbuzului care există în parcul Prefecturii, Palaz a pomenit public încă de la momentul audienţelor de la Gârliciu şi de la Ciobanu din urmă cu aproximativ o lună. Abia zilele trecute acest plan a fost definitivat. Prefectul Claudiu-Iorga Palaz a anunţat ieri că sloganul care a fost inscripţionat recent pe maşinile Instituţiei Prefectului, „Claudiu-Iorga Palaz Prefect pentru tine!", dar şi culoarea au fost înregistrate la OSIM. Acţiunea face parte din campania de imagine pe care prefectul o desfăşoară. „Pentru că eu sunt prefect al tuturor, al machidonilor, românilor, turcilor, tătarilor, sunt ce vor ei, am scris pe toate maşinile ca slogan «Claudiu-Iorga Palaz Prefect pentru tine!». Şi ca să fie lumea liniştită, am înregistrat şi la OSIM, şi marca şi culoarea", a spus prefectul.
De altfel, despre acest demers de inscripţionare a maşinilor instituţiei, dar şi a microbuzului care există în parcul Prefecturii, Palaz a pomenit public încă de la momentul audienţelor de la Gârliciu şi de la Ciobanu din urmă cu aproximativ o lună. Abia zilele trecute acest plan a fost definitivat.