Utilizate excesiv în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, minele antipersonal, deşi interzise printr-o convenţie ratificată de peste 150 de ţări, continuă să facă anual mii de victime. Sunt state precum Angola sau Cambodgia unde suprafeţe mari, de mii de hectare, au fost minate, în timpul războaielor civile succesive. Dezamorsarea acestor dispozitive este foarte costisitoare şi complicată, iar statele lumii a treia nu-şi permit să finanţeze astfel de operaţiuni. Aşa se face că, în medie, aproximativ 20 de persoane – de obicei, nu militari, ci civili – mor sau rămân cu infirmităţi grave în urma detonării acestor dispozitive, numite, încă de acum 50 de ani, „arma diavolului”.
110 milioane de mine antipersonal – încă nedescoperite
În fiecare an, mii de persoane, cu precădere din Africa şi Asia, dar şi din Europa sau SUA mor sau rămân cu infirmităţi cauzate de minele antipersonal rămase neexplodate după terminarea unor războaie sau conflicte armate. Peste 110 milioane de mine antipersonal sunt încă în funcţiune, aşteptându-şi victimele.
Marele pericol reprezentat de acest tip de armă e că ea rămâne activă zeci de ani, detonându-se la presiunea exercitată de greutatea unei persoane sau a unui vehicul. Explozia acestui dispozitiv poate duce la moartea instantanee a persoanei care calcă pe ea sau la infirmităţi grave, pentru că practic îi spulberă picioarele, iar bucăţi de metal din carcasa minei, aşchii de os sau chiar fragmente din încălţămintea victimei se transformă în schije care se împrăştie cu o viteză foarte mare.
De obicei, minele antipersonal se utilizau pentru asigurarea frontierelor în perioade de conflict sau pentru restrângerea mişcărilor inamicului pe timp de război, astfel încât trupele atacante să poată cădea într-o ambuscadă sau să fie bombardate mai uşor.
Însă în cursa înarmărilor, declanşată d
