Pacienţii români nu ştiu să-şi apere drepturile în cazurile de malpraxis, iar cei câţiva care îşi caută dreptatea în justiţie trebuie să se înarmeze cu răbdare şi să fie dispuşi să piardă câte doi-trei ani prin tribunale. Multe dintre victimele unor greşeli ale medicilor se dau bătuţi, iar doctorii cu rezultate slabe profesează în continuare, punând alţi oameni în pericol. „Într-un sistem sanitar care aproape nu există, pacientul român nu îşi cunoaşte drepturile. Cu atât mai puţin se luptă să şi le apere. Majoritatea celor care fac plângeri se opresc la Colegiul Medicilor, însă nu este suficient pentru a primi despăgubirile cuvenite. Dacă nu îşi permit o casă de avocatură, pacienţii pot beneficia de un avocat din oficiu pus la dispoziţie de barou", a precizat avocatul Mariana Ştefan din Bucureşti.
Cu dantura făcută praf
Pe de altă parte medicii încheie asigurări proaste de malpraxis, iar în caz că greşesc, asiguratorii nu îi pot despăgubi onorabil pe bolnavi. Doctorii preferă aşadar să meargă la judecată, să se războiască cu pacienţii şi să-şi demonstreze cu orice preţ nevinovăţia. Spre exemplu, un medic de familie care a greşit îşi poate despăgubi pacientul în limita a 12.000 de euro, iar un chirurg plăteşte până la 62.000 de euro pentru o greşeală. Sumele sunt derizorii când vine vorba despre un handicap.
„Când un medic de familie îi pune copilului tău un diagnostic de leucemie, confundând o boală parazitară cu un cancer, îţi cam vine să îl dai în judecată", se revoltă Lucica Stanciu, mama unui băiat de 12 ani, care s-a săturat de experienţele avute până acum în spitalele româneşti.
Ileana Dobre, o româncă ce munceşte în Italia, nu a mai stat pe gânduri şi când medicii unei clinici private i-au făcut dantura praf a mers la avocat. „Clientei mele i s-a făcut prost un implant dentar şi a avut nevoie de nenumărate interven