Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Teleormănenii, codaşi la câştiguri salariale

Publicat in Adevarul, vineri 27 mai 2011 ·

Teleormănenii sunt printre cei mai prost plătiţi români, diferenţa dintre salariul mediu in judeţ şi cel de la nivel naţional fiind de peste 400 de lei. Salariaţii din judeţ sunt mai săraci decât erau anul trecut în aceeaşi perioadă, cu aproape 200 de lei.

Teleormanul ocupă un loc codaş la nivel naţional atât în ceea ce priveşte numărul de salariaţi, cât şi în ceea ce priveşte câştigul salarial mediu net. Judeţul mai numără în prezent, doar puţin peste 48.800 de salariaţi, cea mai mare pondere a acestora fiind în domeniul servicii unde activează peste 29.000 de teleormăneni, iar cea mai mică în domeniul agricol care are aproximativ 3500 de salariaţi.

Potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică Teleorman salariaţii din judeţ au câştigat luna trecută un salariu mediu net de 1092 de lei, ceea ce înseamnă cu 400 de lei mai puţin decât salariul mediu net pe ţară, care a fost de 1493 de lei. Teleormănenii sunt mai săraci anul acesta, decât erau în 2010, în aceeaşi perioadă. În martie 2010 salariul mediu net în Teleorman era de 1267 de lei, cu aproape 200 de lei mai mult decât este în prezent. Reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Statistică spun că salariile mici din Teleorman sunt o consecinţă a slabei dezvoltării a judeţului. Nu mai avem industrie, nu avem economie, avem puţini angajatori şi ca atare forţa de muncă este din ce în ce mai ieftină. „ Nu avem, ca alte judeţe companii naţionale sau internaţionale care oferă salarii mari. Industria este slabă, nu avem investitorii. Puţinii investitori care sunt în judeţ oferă salarii mici pentru că forţa de muncă e ieftină din cauza crizei locurilor de muncă şi a numărului mare de şomeri” a explicat Gelu Mortasipu, directorul DJS Teleorman.

La scăderea câştigurilor salariale din Teleorman a contribuit şi reducerile lefurilor bugetarilor, această categorie fiind una majoritară în rândul salariaţilor din judeţ.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 6 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

Dosar penal la Gorj, după ce subiectele proba de matematică a Evaluării Naţionale au apărut public

Mediafax acum 7 ore
Poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Jiu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la o şcoală din Târgu Jiu a avut loc un incident, pe timpul desfăşurării probei scrise la matematică, din cadrul Evaluării Naţionale. „Din primele

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

Un tren care circula de la Praga la Budapesta s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia: cel puţin şase morţi şi cinci răniţi

Mediafax acum 3 ore
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte cinci rănite după ce un tren de pasageri şi un autobuz s-au ciocnit la o trecere la nivel cu calea ferată din sudul Slovaciei, relatează The Guardian. Accidentul a avut loc imediat după ora 17:00 în apro

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 5 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 7 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 7 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 5 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 6 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Timișoreanca Anca Todoni, calificată pe tabloul principal de la Wimbledon

Press Alert acum 9 ore
Anca Todoni (locul 141 WTA) și-a asigurat un loc în primul tur al competiției principale, cu o victorie în fața spaniolei Nuria Parrizas Diaz (166 WTA), cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră şi 15 minute. Pentru timișoreanca de 19 este o premieră, fiind

Vremea

București
acum

19°
vin.

19°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

19°
vin.

19°/31°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/34°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/31°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

18°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°