Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Silion şi marea Muşatmalizare

Publicat in Vocea Brailei, vineri 27 mai 2011 ·

Acum nu cred că era nimeni atât de naiv încât să creadă că jandarmul şef Vasile Silion şi karatistul Cornel Muşat vor păţi ceva în "Dosarul motocicliştilor". Căci, totuşi, ne aflăm în Brăila, locul unde legea are cu totul şi cu totul alte coordonate, iar interpretările care se pot da sunt în concordanţă cu gradul de şmecherie al celui judecat.

Cum să îl condamni pe Silion că a dat cu pumnul în nişte băieţi aflaţi pe motocicletă? Sau cum să îl condamni penal pe marele campion Cornel Muşat pentru simplul fapt că a altoit câţiva inşi care poate că nu aveau un comportament suspect, dar cu siguranţă erau îmbrăcaţi ciudat?

Soluţia legală şi corectă în acest caz nu putea fi decât de achitare a cetăţenilor Silion şi Muşat, care nu au făcut altceva decât să astâmpere nişte elemente turbulente, care cine ştie ce nenorociri erau în stare să facă dacă nu ar fi fost oprite şi potolite la timp, la semaforul de pe Calea Galaţi.

În lumina celor stabilite de d-na procuror Mihaela Marinescu, este clar că primarul Aurel Simionescu ar trebui să se sesizeze şi să propună CLM Brăila acordarea titlului de onoare cetăţenilor Vasile Silion şi Cornel Muşat. Ei sunt adevăraţii eroi ai Brăilei, oameni de nădejde, pe care populaţia se poate baza la greu. Se impune cumva o recompensă pentru aceşti doi domni de mare caracter, pe nume Silion şi Muşat, iar când zic recompensă nu mă refer la una financiară. Şi asta pentru că sunt convins că nu banii contează pentru d-nii Silion şi Muşat. Dacă ar fi vrut să facă bani, la valoarea lor, cu siguranţă ar fi plecat de mult din Brăila. Dar nu, ei au rămas aici, alături de cetăţenii pe care îi iubesc şi îi respectă, ca să le sară în ajutor, să se facă utili în orice împrejurare şi cu orice risc. Acum nu cred că era nimeni atât de naiv încât să creadă că jandarmul şef Vasile Silion şi karatistul Cornel Muşat vor păţi ceva în

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 51 minute
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

Cannes 2024 - „Anora”, de Sean Baker, care spune povestea de dragoste dintre o dansatoare la bară din New York şi fiul unui oligarh, a câştigat trofeul Palme d'Or/ VIDEO

News.ro acum o ora
„Anora”, regizat de Sean Baker, a câştigat, sâmbătă, trofeul Palme d'Or la cea de-a 77-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, care a avut loc între 14 şi 25 mai. Acesta este primul Palme d'Or american de la „Tree of Life”, de Terrence Malick,

Argeş: Copil de opt ani, rănit uşor de un urs pe care a încercat să îl hrănească din maşină. El a suferit zgârieturi la o mână

News.ro acum o ora
Un băiat de opt ani a fost rănit, sâmbătă, în timp ce încerca să hrănească un urs pe care familia sa l-a văzut pe marginea unui drum din judeţul Argeş, în zona barajului Vidraru. Copilul a fost zgâriat de animal la una dintre mâini.

Incidente înainte de finala Cupei Franţei: Două autobuze în flăcări după ciocniri între fanii echipelor Lyon şi PSG – VIDEO

News.ro acum o ora
Sâmbătă, cu câteva ore înainte de finala Cupei Franţei, dintre PSG şi Olympiqie Lyon, meci clasificat de autorităţi ca fiind de mare risc, ciocniri violente între suporteri au izbucnit la staţia de taxare de la Fresnes, informează AFP. Preşedintele

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 2 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Cupa Angliei – finala: Manchester United a câştigat trofeul după 2-1 cu Manchester City - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Echipa Manchester United s-a impus sâmbătă în finala Cupei Angliei, câştigând trofeul după ce a învins cu 2-1 rivala concitadină, Manchester City. Echipa lui Erik ten Hag a condus cu 2-0 la pauza meciului de pe Wembley. Golurile lui United au fost m

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 5 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 3 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Vremea

București
acum

19°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
Iasi
acum

19°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
Constanta
acum

14°
sâm.

14°/18°
dum.

15°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°