Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Juniorii de la „GP“ Craiova vor să joace pe „Bernabeu“

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 27 mai 2011 ·

Echipa Academiei de Fotbal „Gică Popescu“ merge la Timişoara să câştige Cupa „Hagi Danone“, apoi să participe la Mondialul de fotbal pentru copii, găzduit de stadionul lui Real Madrid, „Santiago Bernabeu“

Cupa „Hagi Danone“, cel mai important eveniment fotbalistic pentru copii (cu vârste între 10 şi 12 ani), desfăşurat în România, la iniţiativa fostului căpitan al naţionalei României, Gică Hagi, programează începând de duminică turneul final, care se va desfăşura la Timişoara, pe baza sportivă 1 Politehnica.

Pentru trofeu vor lupta opt echipe, câştigătoarele fazelor zonale, printre ele regăsindu-se şi formaţia Academiei de Fotbal „Gică Popescu“, pregătită de Dumitru Barbu. Celelalte şapte echipe de la turneul final sunt Academia de Fotbal „Gică Hagi“ Constanţa, Universitatea Cluj, Ceahlăul Piatra Neamţ, Interstar Sibiu, Dinamo Bucureşti, ACU Arad şi LPS Banatul Timişoara.

Jucătorii olteni s-au calificat la turneul final după ce au câştigat turneul zonal, desfăşurat pe stadionul de la Hanul Doctorului şi la care au mai participat echipele CSS Petrolul Târgovişte, FC Argeş, CSM Vâlcea şi CSS Caracal.

În finală, craiovenii au învins cu 4-0 pe CSS Caracal şi merg la turneu cu gândul să câştige trofeul pus în joc. Delegaţia craioveană, care va fi formată din antrenorii Dumitru Barbu şi Gică Barbu, va pleca spre Banat sâmbătă dimineaţă, iar seara vor avea loc şedinţa tehnică şi tragerea la sorţi a componentelor celor două grupe.

Antrenorul Dumitru Barbu a spus ieri că nu are preferinţă în ceea ce priveşte adversarele: „Nu ne dorim să evităm pe cineva pentru că ne-am propus să câştigăm trofeul, iar dacă trecem de grupă oricum în semifinale şi finală vom înfrunta echipele valoroase“. Jucătorii vor fi încurajaţi la Timişoara de rude şi prieteni, care vor face deplasarea separat şi vor sta acolo pe tot parcursul turneului.

Barbu: E visu

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu, după Consiliul Tripartit: De la 1 iulie, salariul minim va creşte la 3.700 de lei brut

News.ro acum 28 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, după Consiliul Tripartit, că de la 1 iulie, salariul minim va creşte la 3.700 de lei brut. Şeful Execitivului mai anunţă că vor menţine până la sfârşitul anului facilitatea acordată angajatorilor privind cei

VIDEO Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul Iaşi

HotNews acum 26 minute
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, joi după-amiază, pe un câmp din judeţul Iaşi, din cauza unor defecţiuni tehnice. Doi bărbaţi se aflau la bord, dar nu au fost răniţi. Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul

Rusia îl acuză pe Marcel Ciolacu de „declarații provocatoare” și „imixtiune grosolană”

HotNews acum 2 ore
Declaraţiile premierului român Marcel Ciolacu, potrivit cărora în Republica Moldova locuiesc doar români, sunt „provocatoare” și reprezintă „o imixtiune grosolană” în afacerile țării vecine, a acuzat joi Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE r

UPDATE - Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea, audiat la DNA / Foarte multe persoane în zonă, Jandarmeria intervenind pentru limitarea accesului în instituţie - FOTO

News.ro acum o ora
Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea este audiat joi, la DNA, prezenţa sa la DNA fiind consecinţa unei plângeri depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. UPDATE - ”Jandarmeria Capitalei asigură permanent paza şi protecţia instituţională a se

Rafael Nadal - Alexander Zverev, blockbuster în primul tur la Roland Garros! Cu cine debutează Carlos Alcaraz sau Novak Djokovic

Gazeta Sporturilor acum o ora
Spaniolul Rafael Nadal, cel mai mare nume din istorie turneului de la Roland Garros, a avut parte de o tragere foarte grea în primul tur pe zgura de la Paris. Daniil Medvedvev Novak Djokovic Carlos Alcaraz Andy Murray Stanislas Wawrinka

Premierul ucrainean Denîs Șmîhal, mesaj către București: Avem nevoie de sisteme Patriot, sperăm că România va putea să îşi aducă o contribuţie

HotNews acum 3 ore
Premierul ucrainean Denîs Șmîhal a spus joi, în cadrul unui mesaj video pentru un forum de securitate de la București, că țara sa are nevoie de sisteme antiaeriene Patriot, iar România ar putea contribui. Premierul ucrainean Denîs ŞmîhalFoto: JOHN T

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum o ora
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Un TIR scăpat de sub control a făcut prăpăd în Galaţi. A ieşit de pe şosea, a pus la pământ un gard şi s-a oprit într-o casă

Adevarul acum 48 minute
Un accident care putea avea urmări tragice s-a produs joi, 23 mai, pe un drum din Galaţi. Șoferul unui TIR a pierdut controlul volanului, a intrat cu vehiculul greu pe contrasens, după care a ieşit de pe şosea şi a pus la pământ un gard din beton, o

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum 2 ore
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Indemnizaţiile pentru adulţii şi copiii cu handicap grav cresc din iunie

Mediafax acum 2 ore
Astfel, coeficientul indemnizaţiei pentru adultul cu handicap grav va creşte de la 70% din ISR la 80%, respectiv de la 463 de lei la 529 de lei, iar nivelul prestaţiei sociale pentru copilul cu handicap grav se va majora de la 60% din ISR la 70%, re

Vremea

București
acum

20°
joi

13°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

28°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/23°
Timisoara
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°