Exista doua variante de lucru in analizarea relatiei dintre Traian Basescu si Mugur Isarescu, privita prin prisma ideii ca guvernatorul BNR sa preia postul de premier.
Prima poate fi construita in jurul faptului ca seful statului chiar isi doreste sa instaleze un nou Executiv, format din tehnocrati. Sau din ministri politici condusi de un tehnocrat care sa pandeasca derapajele electorale de la acordul cu FMI si, eventual, sa gaseasca masuri de relansare economica.
In ceea ce o priveste pe a doua, ea porneste de la premisa ca Traian Basescu nu vrea, de fapt, sa modifice garnitura, deoarece are control asupra ei. Si vin alegerile.
Sa vedem ce argumente rezista. Regulile negocierii spun ca fiecare parte se asteapta sa primeasca ceva, deci daca Isarescu nu a acceptat, nu i s-a facut oferta cea mai buna. Exclus ca Traian Basescu sa nu-si fi dat seama de asta, prin urmare, daca nu a pus pe masa ce trebuia, a facut-o constient.
Plauzibil? Foarte. Regulile generale sunt sublime, insa detaliile le bat. Nu este exclus ca seful statului sa-i fi dat garantiile cerute, iar Isarescu sa le fi respins din varii motive: risc crescut de compromitere (poate nu-si doreste sa se pensioneze de la BNR, ci de la Banca Mondiala, unde ajunge mai greu cu o piatra de moara), lipsa de simpatie pentru Traian Basescu, neincredere in cuvantul acestuia.
Dar daca presedintele nu vrea decat sa sugereze ca face demersuri pentru instalarea unui lot de specialisti la carma - "Lectii sunt foarte multi care dau, inclusiv Banca Nationala. E un continuu profesor, dar ia intrebati pe vreunul dintre ei daca vrea sa fie ministru sau premier. Viata de politician la varf e grea, una e sa dai din gura si alta sa ai responsabilitatea pe spate" (interviu la radioul public) -, cand, de fapt, nici nu-i sta capul la asta?
Aici, argumentul ar fi ca
