Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vezi aici cele mai frumoase sătmărence de la "Miss Ziua Oraşului Satu Mare" (GALERIE FOTO)

Publicat in Adevarul, sâmbătă 28 mai 2011 ·

Andreea Asztalnok Sixteen este cea mai frumoasă sătmăreancă desemnată la concursul „Miss Ziua Oraşului Satu Mare 2011”. Alături de ea se află pe podum şi Nicoleta Mariţa – locul II şi Maria Pop – locul III.

Vezi GALERIE FOTO de la concurs Zece sătmărence frumoase s-au întrecut astăzi concursul de frumuseţe organizat cu ocazia celei de-a XV-a ediţii a Zilei Oraşului Satu Mare.

Fetele s-au întrecut la proba de prezentare (intro), costume de baie şi rochii de seară în faţa unui juriu format din reprezentanţii Consiliului Local şi Judeţean, respectiv din partea presei şi a sponsorilor.

În urma celor trei probe, juriul a deliberat, astfel încât titlul de „Miss Ziua Oraşului Satu Mare 2011” i-a revenit Andreei Asztalnok Sixteen, cea care a câştigat şi titlul de Miss Popularitate. Pe locul II s-a clasat Nicoleta Mariţa, iar locul III Mariei Pop.

Tot astăzi, de Ziua Oraşului, sătmărenii au avut parte de expoziţii cu vânzare a micilor meşteşugari de pretutindeni, o expoziţie de fotografii cu municipiul Satu Mare şi nelipsitele tarabe cu mici şi bere.

Astăzi vor mai evolua pe scena din Piaţa 25 Octombrie Voltaj, Kozmix, Anda Adam şi Celia, iar la final un show pirotehnic nemaivăzut la Satu Mare.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum o ora
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 2 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 3 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 43 minute
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Alina Gorghiu: Guvernarea cu PSD nu e uşoară, vă spune unul din miniştrii din guvernul PSD-PNL

Mediafax acum 57 minute
Guvernarea cu PSD nu e uşoară, vă spune unul din miniştrii din Cabinetul acesta în care guvernul e PSD -PNL, spune Alina Gorghiu, la o acţiune electorală în Piteşti. Ea exclude o colaborare PSD-PNL în judeţul Argeş.

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Emil Boc anunţă că au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti - FOTO

News.ro acum o ora
Primarul Clujului Emil Boc anunţă că vineri au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti, care ar urmă să se încheie la finalul anului viitor.

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum o ora
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Vremea

București
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°