Într-un editorial precedent, care a vizat “scandalul Botiş”, vorbeam despre “ªansa la demni­tate a unui ministru”. Deşi mult diminuată de demisia tardivă din funcţie a lui Ioan Botiş, această şansă la demnitate părea, totuşi, să existe, e adevărat, la con­cu­renţă strânsă cu ris­cul unui final analog cu cel din “scandalului Pu­wak” – ieşirea definitivă nu doar de pe scena publică, ci şi din viaţa politică. Exista acea şansă, infimă, la demnitate datorită clasicei prezumţii de nevinovăţie şi datorită faptului că, până în ziua demisiei “de onoare”, cum a numit-o fostul ministru, decla­raţiile lui Ioan Botiş nu fuseseră infirmate oficiale.

Fărâma de încredere cu care a mai fost creditat – şi, care în cazul în care ar fi fost găsit nevinovat, l-ar fi ajutat să-şi refacă imaginea publică – a fost spulberată o dată cu finalizarea raportului Agenţiei Naţio­nale de Integritate.

A.N.I. combate, cu argumente fără echivoc, “motivele morale” care au stat la baza demisiei fostului ministru. Printre alte fapte, care înclină balanţa spre zona pena­lă, A.N.I. arată că : 1. Proiectul “ªansa la dem­nitate”, desfăşurat de Asociaţia “Parteneriat Euroactiv” Bistriţa, a fost aprobat şi semnat ulterior numirii în funcţie a lui Ioan Botiş care, în calitate de ministru dobândise atribuţii în gestionarea fondurilor structurale. 2. Atât la data depunerii proiectului, cât şi la data sem­nă­rii contractului de finanţare nerambursabilă, în valoare de 500.000 de euro. 3. Soţia minis­trului a deţinut atât calitatea de expert în ca­drul proiectului de finanţare, cât şi de beneficiar al unui contract de închiriere, contra-cost, făcut între firma sa şi asociaţie, asta deşi Ioan Botiş a declarat că familia sa a pus în mod gratuit la dispoziţie acest spaţiu.

Inconştienţă, gafă, neprofesionalism sau bună ştiinţă bazată pe speranţa până în ultimul moment că funcţia s