Dan Mihalache, consilierul presedintelui PNL Crin Antonescu, sustine ca, in Romania, a aparut un nou instrument politic al Puterii si anume regionalizarea.
"Dupa declaratiile recente ale presedintelui Traian Basescu, dezbaterea privind regionalizarea a inceput sa capete amploare. Cu atat mai mult cu cat au aparut pe surse si primele harti care descriu intentiile Puterii de a reorganiza administrativ-teritorial Romania pe 16 regiuni. O prima privire asupra acestora invedereaza clara intentie de a redesena echilibrele de putere locale in favoarea formatiunilor aflate vremelnic la guvernare", scrie Dan Mihalache, pe blogul sau.
Potrivit acestuia, o regiune grupand Aradul, Timisul si Caras-Severinul ar asigura, o preeminenta politica pedelista, in timp ce Maramuresul, impreuna cu Bistrita si Clujul ar putea fi castigate cu putin efort de catre acelasi partid.
"UDMR-ului i se da satisfactie prin gruparea judetelor Mures, Harghita si Covasna intr-o structura ce reproduce fosta Regiune Autonoma Maghiara si unde nu ar fi probleme pentru formatiunea etnica de a castiga majoritatea in administratia locala. Daca tinem cont de regula alegerii presedintelui Consiliului Judetean si deci, prin simetrie, si a viitorului presedinte de Consiliu Regional dintr-un singur tur, atunci gruparea judetelor Bihor, Satu Mare si Salaj ar putea oferi UDMR un al doilea 'cadou regional', pe langa traditionala secuime. Pentru ca si aici populatia maghiara ar trece de 30%", continua el.
Alte grupari ar fi, conform lui Mihalache, cea a judetelor pesediste Gorj cu Valcea sau Vrancea cu Galati, Braila si Buzau.
Desi se declara de acord cu aceasta regionalizare, Mihalache recunoaste ca priveste cu suspiciune accelerarea lucrurilor. Acesta nu crede ca un asemenea proces de amploare poate fi derulat cu un an inainte de alegeri si in conditiile un