Cele mai mari investiţii în dezvoltarea de produse farmaceutice noi le face Danemarca, alocând în medie 190 de euro per capita (de persoană). Aceasta este urmată de Belgia - 170 de euro per capita şi Suedia - 80 de euro per capita. Spre deosebire de alte state europene, la noi medicamentele generice, care copiază formulele originale ale produselor inovative ieşite de sub patent, pătrund mai bine pe piaţă.
"Raportul realizat pentru Parlamentul European semnalează că în ţările mai dezvoltate ale Uniunii există o problemă de echilibru între încurajarea inovaţiei şi limitarea creşterii costurilor de sănătate. Astfel, industria farmaceutică este identificată ca fiind unul dintre cei mai mari şi mai importanţi investitori în cercetare şi dezvoltare din Europa, cu peste 600.000 de angajaţi de înaltă calificare şi peste 26 miliarde de euro investiţi anual, fiind una dintre industriile care aduc cea mai mare valoare adăugată economiei europene. Pe de altă parte, statele membre se confruntă, pe fondul creşterii deficitului demografic, cu o creştere exponenţială a costurilor de tratament, fapt care, mai spune raportul, implică necesitatea unei mai bune prioritizări a politicilor de sănătate", precizează Cristian Luţan, Director Executiv Adjunct al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente.
Cele mai mari investiţii în dezvoltarea de produse farmaceutice noi le face Danemarca, alocând în medie 190 de euro per capita (de persoană). Aceasta este urmată de Belgia - 170 de euro per capita şi Suedia - 80 de euro per capita. Spre deosebire de alte state europene, la noi medicamentele generice, care copiază formulele originale ale produselor inovative ieşite de sub patent, pătrund mai bine pe piaţă.
"Raportul realizat pentru Parlamentul European semnalează că în ţările mai dezvoltate ale Uniunii există o problemă de echilibru între încurajarea