Explozia unei noi bombe în dosarul vameşilor, uitaţi de câteva luni, concentrează atenţia asupra zonei portului Constanţa, principala poartă de intrare în România – inclusiv atunci când vorbim de corupţie. Sursa: capital.ro
Într-o scurtă recapitulare, peste 200 de vameşi ai patriei vesele numită România au fost umflaţi cu duba de mascaţi într-un show ce amestecă penalul cu senzaţionalul. Apoi, judecătorii aceleiaşi patrii vesele au decis eliberarea împricinaţilor, iar mass-media a fost, cu puţine excepţii, mai mută decât o lebădă.
Până acum, în rezumat, am aflat în esenţă următoarele: şpăgile erau colectate la nivelul superior al ANAF-ului (nu ştim încă, dovedit, dacă putreziciunea mergea sau nu până la cel mai înalt nivel), în contravaloarea şpăgii erau asigurate atât liniştea la vamă, când marfa trecea în ţară, cât şi liniştea în interiorul ţării, când venea vorba de comercializarea ei. Am mai aflat că politicienii au găsit diverse formule pentru a numi personal oamenii din zonele lor de influenţă.
Traseul banilor era următorul: de la ofiţerii vamali, care luau banii în plic sau în actele de călătorie, şi îi depuneau în cutia unde se strângeau la nivel de tură, către şeful de vamă blagoslovit uneori cu o numire temporară şi şantajat să îşi “achite" postul şi, suplimentar, dijma zilnică sau săptămânală. Banii mergeau apoi către şefii de vamă, şefii de la control şi către conducerea centrală a ANAF. S-a ajuns doar la nivelul unui consilier amărât care primea şpagă o bagatelă de 1,8 milioane de euro, mai departe presa a demonstrat doar că, în cazul în care Sorin Blejnar îşi pune toate veniturile moderate din ultimii ani în contrast cu achiziţiile importante făcute din acei bani, rezultă că i-ar mai fi rămas bani, în cel mai bun caz, doar pentru a mânca pateuri, zacuscă şi murături.
De aceea cazul recent Mironescu, care le
