Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce stă Mazăre cu capu' la cutie?!

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 28 mai 2011 ·

Chiar dacă în urmă cu ceva ani ne-a promis că va sta liniştit şi că nu va mai ieşi atât de mult în presă, primarul Radu Mazăre nu a putut să se ţină de cuvânt.

Mai un pinguin, mai o unduire a şoldurilor, o ieşire necontrolată sau un dans brazilian. În orice caz, după ce a spus cu guriţa lui că va sta cu „capu' la cutie", Mazăre a fost, parcă, mai vizibil ca oricând. Dar iată că acum, în plin scandal cu vameşii, în plină agitaţie, când oameni văzuţi ca fiind ai PDL-ului au fost arestaţi, când inamicul lui politic (cel puţin în plan teoretic), Mircea Banias, este anchetat şi măscărit pe la toate posturile TV şi prin toate ziarele, acum când poartă acelaşi hram cu fostul şef al PDL-ului, cel de inculpat, iartă că Ştefan de Constanţa tace mâlc. De ce? Eu înţeleg, pe de-o parte, teama unuia care ştie că poate ajunge în orice moment în locul acelui individ care acum fie îşi simte ameninţată libertatea, fie se consideră hărţuit ori, pur şi simplu, nu găseşte destule covoare sub care să ascundă gunoiul pe care l-a făcut. Aşa, în plan ideatic, putem accepta că oricine aflat pe o anumită poziţie sau căruia i s-a atribuit un anume rol într-o poveste, poate solidariza, chiar şi inconştient, cu unul săltat din casă de mascaţi şi pus frumos în „distribuţia" de aur a unei pelicule ce îi transformă în inculpaţi. Uşor o fi?! De câte ori nu aţi citit sau nu am scris noi: coinculpatul?! Uite, cum era înainte Valentin Gheorghe Ionescu coinculpatul sau colegul de inculpare a lui Radu Mazăre, aşa sunt acum Mironescu şi Bogatu colegii de inculpare ai lui Mircea Banias. Revenind la tăcerea cu care ne serveşte acum Radu Mazăre, nu mă pot opri să mă mir că acum, când adversarul îi era în genunchi, nu i-a dat lovitura finală. De ce nu arată că oamenii lui Boc şi ai Elenei Udrea sunt corupţi? De ce nu urlă că Bogatu s-a aflat la conducerea Portului şi că portocaliii au dat o mare buleală?

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caraş-Severin: Un poliţist s-a împuşcat accidental cu arma din dotare / A fost dus de urgenţă la spital

News.ro acum 33 minute
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital.

Iohannis, despre alegerile prezidenţiale: Pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie

Mediafax acum o ora
Alegerile prezidenţiale, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie, iar dacă se vrea altceva, trebuie schimbată legislaţia şi cred că e prea târziu, spune preşedintele Klaus Iohannis. El cere român

Putin și Kim Jong Un au semnat un acord de parteneriat strategic la Phenian / Ce cadouri și-au oferit cei doi lideri de stat

Gandul acum 23 minute
Președintele rus Vladimir Putin și liderul nord-coreean Kim Jong Un au semnat miercuri un acord de parteneriat strategic în capitala Coreei de Nord. Conținutul exact al documentului nu a fost dezvăluit publicului la acest moment. Anterior semnării,

Preşedintele Klaus Iohannis „Voi prezenta în CSAT poziţia privind candidatura la şefia NATO”

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că va prezenta joi, în cadrul CSAT, poziţia sa privind candidatura la şefia NATO şi apoi va anunţa şi public decizia luată pe acest subiect. Iohannis a fost întrebat dacă îşi va mai menţine candidatura la şefia

Președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, trimis în judecată de DNA. El a obținut un nou mandat pe 9 iunie

Ziare.com acum 2 ore
DNA a anunţat miercuri, 19 iunie, că îl trimite în judecată pe președintele Consiliului Judeţean (CJ) Călăraşi, Vasile Iliuţă (PSD), pentru abuz în serviciu. Iliuţă a fost reales în funcţie, la alegerile din 9 iunie, cu aproape 50% dintre voturile e

Trei copii au furat maşini din curtea unui service auto, le-au condus şi apoi le-au distrus VIDEO

Ziare.com acum 59 minute
Trei copii, cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, sunt cercetaţi de poliţiştii din Neamţ, după ce au furat maşini din curtea unui service auto, le-au condus şi apoi le-au distrus. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ au anun

ANM Cod galben de caniculă în regiunea Dobrogea!

Ziua Constanta acum 52 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de caniculă valabil pentru regiunea Dobrogea și alte zone. Intervalul de valabilitate este începând de astăzi, 19 iunie, până mâine, 20 iunie 2024. Fenomenele vizate sunt val de c

Polițiștii în alertă! O fată de 12 ani a plecat de la o şcoală din Bucureşti către locuința din Bragadiru și nu a mai ajuns

Ziua Constanta acum 41 minute
Poliţiştii caută o minoră în vârstă de 12 ani, din Bragadiru, care, pe 18 iunie, a plecat de la o şcoală din Bucureşti către casă şi nu a mai ajuns. Potrivit unui comunicat al IPJ ILFOV, sesizarea a fost făcută pe 18 iunie, în jurul orei 21,12, de c

CFR anunță reducerea vitezei trenurilor din cauza caniculei

Press Alert acum 48 minute
< figure id="attachment_459544" style="width: 640px" class="wp-caption aligncenter"> Foto: Arhivă CFR reduce viteza trenurilor pe anumite segmente de cale ferată unde temperaturile la nivelul șinei depășesc 50 de grade Celsius. Măsura este luată pen

Circulaţia trenurilor va avea loc în condiţii speciale din cauza caniculei, în perioada 19-21 iunie

Adevarul acum o ora
Circulaţia trenurilor se va desfăşura în condiţii speciale, cu reducerea vitezei, în anumite intervale orare, temperaturile de la nivelul şinelor depăşind 50 de grade Celsius, a informat miercuri CFR Călători.

Vremea

București
acum

35°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
Iasi
acum

32°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/31°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
mie.

17°/30°
joi

17°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

34°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°