Sulfina, numita popular si sulcina, surcina, trifoi mare, iarba de piatra sau molotru galben, cunoscuta de multa vreme, la tara, ca planta de leac, creste in flora spontana din zona de campie pana sus, la munte, la altitudni de 1.500 de metri.
Poate fi vazuta prin fanete, pasuni, livezi, poieni, raristi de padure, locuri pietroase si uscate, pe marginea drumurilor, de-a lungul cailor ferate.
Denumita stiintific Melilotus officinalis, sulfina este o planta inalta, de pana la un metru, cu flori galbene, delicate, care raspandesc un parfum dulceag ce aminteste de cel al vaniliei. Infloreste din mai si pana in august si este mare iubitoare de soare si lumina.
In medicina populara, sulfina era folosita ca protector psihic, lucru confirmat si de cercetarile moderne. Batranele faceau o coronita si o puneau la capul nou-nascutului ca sa fie ferit de sperietura si deochi.
Femeile din Vrancea rupeau sulfina lunea, dis de dimineata, si si-o puneau in cap, sub batic, sa fie ferite de dureri de cap si insolatie. De mult, cand inca nu existau produsele cosmetice, sulfina era pusa in dulapuri pentru ca hainele sa fie ferite de molii si sa capete miros placut.
In scop terapeutic, sulfina se foloseste sub forma de infuzie si tinctiura atat intern, cat si extern. Pentru uz intern, infuzia se prepara dintr-o lingurita de planta uscata si maruntita peste care se toarna o cana de apa clocotita. Se acopera vasul si se lasa la infuzat 10-15 minute, apoi se strecoara. Se bea cald, indulcit cu miere de albine, dimineata si seara, inainte de mese.
Ceaiul de sulfina se recomanda ca sedativ general si somnifer in boli neuropsihice, in afectiuni hepatobiliare si in calmarea durerilor abdominale. Rezultate notabile s-au constatat si in bronsite, afectiuni renale, hipertensiune arteriala, afectiuni vasculare cu efect de vasodi
