950 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 100.000 lei, au aplicat poliţiştii rutieri, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, săptămâna trecută, conducătorilor auto şi pietonilor, pentru nerespectarea unor reguli de circulaţie rutieră. De asemenea, în aceeaşi perioadă, şi 11 fapte de natură penală.
"Contravenţional au fost sancţionaţi 85 pietoni, care au traversat ori s-au deplasat neregulamentar pe drumul public, 66 persoane care s-au deplasat pe biciclete sau mopede neechipate corespunzător, 5 persoane care conduceau căruţe, fără ca acestea să fie echipate corespunzător şi 794 conducători auto pentru diferite abateri (415 au condus autovehicule cu viteză peste limita legală)", se arată într-un comunicat al IPJ Sălaj.
Pe lângă amenda primită , 28 „şoferi”, au rămas şi fără permisul de conducere, fiindu-le suspendat dreptul de a conduce, pentru că au urcat beţi la volan, sau au depăşit viteza regulamentară cu peste 50 de km/h.
Valoarea totală a amenzilor, aplicate săptămâna trecută de poliţiştii de la Rutieră, a fost de 100.000 de lei.
"În aceeaşi perioadă au fost reţinute şi 6 certificate de înmatriculare pentru conducerea autovehiculelor cu defecţiuni tehnice, inspecţie tehnică periodică expirată sau lipsa poliţei de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto", mai precizează reprezentanţii IPJ.