Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hotel Intercontinental Bucureşti sărbătoreşte 40 de ani

Publicat in Romania Libera, luni 30 mai 2011 ·

Hotelul Intercontinental împlineşte 40 de ani de la inaugurarea sa în mai, 1971.

Pentru a marca această aniversare, în acest weekend, pe 28 şi 29 Mai 2011, toţi oaspeţii şi clienţii hotelului vor beneficia de reduceri de 40% din preţurile de listă, la cazare şi în restaurantele Corso şi Modigliani, precum şi în barul Intermezzo. În holul hotelului va fi amenajată o mini expoziţie cu mobilier, fotografii, decupaje din revistele vremii şi păreri ale oamenilor care au asistat la construcţia şi deschiderea hotelului din postura de angajaţi sau de constructori.

Istoria Hotelului Intercontinental Bucureşti a început în anii 60 cînd a sosit la Bucureşti un reprezentant al companiei Cyrus Eaton Group.

Hotelul a fost construit după un proiect al arhitecţilor români D. Hariton, Ghe. Nădrag, I. Moscu şi Romeo Belea. Clădirea fiind finalizată după trei ani, într-un timp record pentru acele vremuri.

Intercontinental Bucureşti a fost la vremea deschiderii, dar şi peste 25 de ani după aceea, cea mai înaltă clădire din România. Pentru aproape 30 de ani, hotelul a fost singurul hotel de cinci stele din România, care opera la standarde internaţionale.

La Intercontinental a fost introdus pentru prima oară într-un hotel din România sistemul de mic dejun tip "buffet suedez", dar şi conceptul de "room service".

De-a lungul celor 40 de ani de existenţă, oaspeţi de seamă ai Hotelului Intercontinental au fost, preşedinţi de state, sportivi, prinţi şi prinţese şi importanţi oameni de afaceri. Între aceştia: Lenny Kravitz, Bill Gates, echipa Harlem Globe Trotters, Robert Gates şeful Pentagonului, presa de la Casa Albă în timpul Summit-ului NATO, Zucchero, Prinţul Hassan al Iordaniei, Bill Gates, Demis Roussos, Jose Carreras, Shimon Peres - Preşedintele Israelului, Jacques Yves Cousteau, Luciano Pavarotti, Boy George, Richard Claydermann, Bj

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 4 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 8 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 2 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 6 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 11 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 6 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°