CFR Călători suplimentează, în sezonul estival 2011, 54 de trenuri pentru legături directe între principalele oraşe din ţară şi litoralul românesc, astfel că din 17 iunie toate trenurile care circulă până la Constanţa îşi vor prelungi traseul până la Mangalia.
Cele 54 de trenuri vor face legătura între Bucureşti, Arad, Craiova, Timişoara, Deva, Reşita, Braşov, Sibiu, Târgu Mureş, Cluj Napoca, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Iaşi, Suceava, Botoşani, Galaţi, Călăraşi, Buzău, Medgidia, se arată într-un comunicat al CFR Călători.
În perioada 17 iunie-12 septembrie 2011, trenurile care circulă în prezent până la/de la Constanţa îşi vor prelungi traseul până la/de la Mangalia, deservind astfel staţiunile de pe litoral, iar trenurile suplimentare care vor asigura legătura între litoral şi principalele destinaţii din ţară vor fi introduse în circulaţie treptat.
F. A. CFR Călători suplimentează, în sezonul estival 2011, 54 de trenuri pentru legături directe între principalele oraşe din ţară şi litoralul românesc, astfel că din 17 iunie toate trenurile care circulă până la Constanţa îşi vor prelungi traseul până la Mangalia.

F. A.