Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Claudiu-Iorga Palaz - Prefect pentru tine

Publicat in Ziua Constanta, luni 30 mai 2011 ·

Referitor la reacţia mediatică provocată de inscripţionarea maşinilor prefecturii cu numele instituţiei şi al conducătorului acestuia, prefectul judeţului Constanţa, Claudiu-Iorga Palaz face următoarele precizări:

"Remarc în aceste zile că se acordă o atenţie deosebită unei iniţiative personale de promovare cu absolută transparenţă şi deschidere către cetăţean a unei instituţii care în alte legislaturi aproape că nu se făcea simţită, ascunzându-se în spatele unei birocraţii opace şi a unor documente semnate de un prefect invizibil.

Nu mi-aş fi închipuit că promovarea într-o altă manieră, nouă, poate chiar în premieră absolută, a imaginii instituţionale va fi primită cu atâta rezistenţă la schimbare şi inovare. În definirea noii indentităţi a Instituţiei Prefectului Judeţul Constanţa am parcurs paşi importanţi încă de la instalarea mea în funcţia de prefect, începând cu reconfigurarea site-ului oficial, cu împărţirea de pliante informative şi continuând cu sistemul de audienţe în mediul rural, în premieră în judeţul nostru. De ce deranjează că cetăţeanul află şi prin alte mijloace de comunicare outdoor cine este prefectul judeţului şi că acesta se află într-un anumit loc, la un anumit moment acolo unde este nevoie, acolo unde trebuie să rezolve probleme care necesită prezenţa lui? Sunt o persoană publică şi-mi asum acest lucru. În schimb, nu înţeleg de ce alte persoane publice declară, cu agresivitate chiar, că nu vor să ştie cine este prefectul judeţului Constanţa. Ce se ascunde în spatele acestei afirmaţii pe care, făcute în nume personal, o înţeleg până la un anumit punct? Cu siguranţă, însă, cetăţenii judeţului nostru vor să ştie cui să se adreseze pentru a li se soluţiona problemele.

În orice caz, mulţumesc tuturor celor care m-au provocat la o confruntare de opinii pe această temă, căci am confirmarea că

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - România a fost învinsă de Belgia la Euro 2024, scor 2-0. Calificarea se va decide în ultima etapă a grupelor. Ce spune selecţionerul Iordănescu

News.ro acum 9 ore
Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 2-0, de selecţionata Belgiei, într-un meci disputat la Koln, în etapa a doua a grupei E de la Euro 2024. Ca urmare a acestui rezultat, calificarea în optimile de finală se va decide în ul

RĂZBOI în Ucraina, ziua 851. Rușii au bombardat puternic Harkovul/Atacuri cu drone lângă centrala de la Zaporojie

Gandul acum 40 minute
Războiul din Ucraina a intrat duminică, 22 iunie, în a 851-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină. Un bombardament rusesc a ucis, sâmbătă, 22 iunie, trei persoane şi a rănit alte cel puţin 50 după ce a fost lovit un imo

Rusaliile, între Pogorârea Sfântului Duh şi zâne malefice sau exorcizarea Căluşarilor

Mediafax acum 2 ore
Rusaliile reprezintă consacrarea solemnă a Bisericii întemeiate de Iisus Hristos. Duhul Sfânt nu este dăruit numai Bisericii în ansamblu, ci şi fiecărui creştin în parte, cu darurile sale. Minunea Rusaliilor de la Ierusalim se continuă în Biserică,

Val de căldură intens în România, duminică. Sudul ţării şi Capitala, sub cod roşu

Mediafax acum 2 ore
Codul roşu se manifestă duminică în judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, în sudul judeţelor Vâlcea, Argeş şi Dâmboviţa, precum şi în municipiul Bucureşti. Meteorologii avertizează că valul de căldură va fi persistent şi intens, iar tempera

Ungaria: Forţele Armate au început să crească semnificativ numărul de rezervişti pentru apărarea teritorială. Ce avantaje au cei care se înscriu

News.ro acum o ora
Forţele Armate Ungare au început să crească semnificativ numărul de rezervişti pentru apărarea teritorială, iar în campania de recrutare lansată îi aşteaptă pe cei care doresc să contribuie la apărarea Ungariei - a declarat, sâmbătă, László Drót, co

Tragerile Loto 6/49, Noroc, Joker, Loto 5/40 şi Super Noroc de duminică, 23 iunie. Numerele câştigătoare

Adevarul acum 2 ore
Duminică, 23 iunie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 20 iunie, Loteria Română a acordat peste 12.700 de câștiguri în valoare totală de peste 1,45 milioane de le

Rusalii 2024, tradiții, obiceiuri şi superstiţii. Iată ce nu este bine să faci

Ziua Constanta acum 2 ore
Duminica Rusaliilor, denumită în popor și Duminica Mare, este sărbătoarea ce amintește de pogorârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus, fiind cinstită an de an la 50 de zile după sărbătoarea de Înviere. De asemenea, în aceeași zi, creștinii c

Trafic feroviar oprit temporar în județul Mureș după ce mai mulți copaci au căzut pe calea ferată

Ziare.com acum o ora
Traficul feroviar este oprit temporar duminică, între Topliţa şi Lunca Bradului, pentru îndepărtarea copacilor căzuţi pe calea ferată, două trenuri de călători fiind oprite în staţii. După curăţarea liniei şi reînscrierea în circulaţie a celor două

Cutremur în România, duminică dimineața!

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 23 Iunie 2024 la ora 05:34:20 (ora locală a României) s-a produs în Zona Seismică Vrancea, Buzău un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.6, la adâncimea de 115.3km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 50km NV de Buzău, 6

Calendar ortodox 23 iunie 2024. Sărbătoare importantă!

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea Sfintei Muceniţe Agripina Romana. Această sfântă era născută şi crescută în vestita cetate a Romei. Şi de mică da miros inimilor credincioşilor ca un trandafir într-o gradină, şi gonea stricăci

Vremea

București
acum

28°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

21°/32°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

25°
dum.

18°/31°
lun.

19°/27°
mar.

15°/28°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

27°
dum.

19°/27°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

29°
dum.

21°/34°
lun.

17°/31°
mar.

19°/33°
mie.

21°/33°