Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Să fie cu noroc!" Al 11-lea meci al naţionalei pe Giuleşti

Publicat in Pro Sport, luni 30 mai 2011 ·

Răzvan Lucescu a ales un stadion prietenos pentru meciul caremai poate să ţină naţionala în joc pentru Euro 2012. România -Bosnia se va juca pe 3 iunie (ora 21:00) pe arena Giuleşti, acolounde tricolorii au disputat ultima dată o serie de trei jocuri, încampania de calificare la Cupa Mondială 2006.

Inaugurat pe 10 iunie 1939, în prezenţa membrilor casei regaledin România, Giuleştiul a fost primul mare stadion alBucureştiului. Ca o consecinţă, a găzduit toate meciurilenaţionalei până în 1948, când a apărut Republicii. Ulterior, adevenit cam a patra variantă, după "23 August" şi Steaua, însă,după 56 de ani, fotbalul românesc şi-a reîntors faţa spre terenuldintre şine. Motivul? "În Giuleşti a fost mereu o atmosferă unică.Tribunele sunt foarte aproape de teren, iar fanii toarnă plumb înghetele adversarilor", spune fostul internaţional Jean Vlădoiu,acum omul de legătură al FRF în relaţia cu suporterii.

Iordănescu l-a readusîn circuit

Anghel Iordănescu a fost selecţionerul care a readus naţionalape Rapid, în 2004, la amicalul de poveste cu Germania (5-1). Apoi,încântat de atmosferă, "generalul" a repetat experimentul câtevaluni mai târziu, în partida oficială cu Finlanda, dinpreliminariile CM 2006. Din nou succes (2-1), în faţa unui stadionarhiplin, care a împins naţionala de la spate precum o locomotivă.Un an mai târziu, în 2005, Piţurcă a încercat şi el reţeta, într-unmeci capital, cel cu Olanda. A fost un 0-2 sec, însă poate altul arfi fost deznodământul dacă nu primeam gol în minutul 1, la primulcorner.

"Faniinu ţin cont de la ce echipă vii. Susţin doarnaţionala"

Acum, Răzvan Lucescu readuce stadionul "Valentin Stănescu" încircuitul naţionalei, chiar dacă bătrâna arenă a rămas cu aceleaşihaine vechi de prin 1939. Floretin Petre, mijlocaşul de bandă alnaţionalei, a fost pe teren la ultimele trei meciuri ale naţionaleidisputate în Giuleşti.

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape o mie de pompieri din ţară, trimişi în sprijinul salvatorilor de la ISU Galaţi

Libertatea acum 27 minute
Aproape 1.000 de pompieri din 27 de unităţi subordonate Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) au fost dislocaţi în sprijinul salvatorilor de la ISU Galaţi, în urma inundaţiilor care au afectat mai multe localităţi din judeţ.

Sean „Diddy” Combs, acuzat de agresiune sexuală, a fost arestat la New York

Libertatea acum 27 minute
Celebrul rapper Sean „Diddy" Combs a fost arestat, luni seară, de poliţia din Manhattan, au anunţat procurorii din New York, după ce împotriva sa au fost depuse mai multe plângeri, inclusiv de agresiune sexuală, relatează News.ro.

Ursula von der Leyen anunță noua echipă de comisari europeni. Astăzi vom afla ce portofoliu primește și reprezentanta României

Ziare.com acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va prezenta marți, la Strasbourg, noua echipă de comisari și portofoliile acestora, după mai multe săptămâni de dispute politice, informează AFP. Distribuirea portofoliilor celor 27 de comisari – c

Meta ia măsuri: Presa rusă de stat a fost interzisă pe Facebook, WhatsApp şi Instagram

Mediafax acum o ora
Proprietarul Facebook, Instagram şi WhatsApp a declarat că interzice o listă de reţele media de stat ruseşti din cauza „activităţii de interferenţă străină”. SUA a avertizat anterior cu privire la utilizarea Russia Today (RT) de către Rusia pentru a

Întoarcerea locuitorilor din nordul Israelului la casele lor este acum un obiectiv de război, anunță premierul Netanyahu

Ziare.com acum 40 minute
Premierul israelian Benyamin Netanyahu a anunţat, marţi, 17 septembrie, că întoarcerea locuitorilor din nordul ţării, care au fugit din cauza tirurilor transfrontaliere aproape zilnice ale mişcării islamiste libaneze Hezbollah, a devenit unul dintre

Agricultura românească între criză și redresare: O perspectivă necesară

HotNews acum 30 minute
Vârful aisbergului este seceta, problema reală e alta Agricultura românească se află, astăzi, într-un punct critic. Nu este prima oară când ne confruntăm cu secetă, dar provocările din acest an se adaugă unor probleme mult mai complexe care s-au acu

Meta interzice accesul presei ruse de stat pe platformele sale

News.ro acum o ora
Grupul american Meta, care deţine Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat luni că interzice accesul presei de stat ruse la platformele sale din întreaga lume, pentru a evita orice „activitate de interferenţă străină”. Interdicţia vine în contextu

Incendiu în Prahova: Două case au fost cuprinse de flăcări și o femeie a fost rănită din cauza unui foc în aer liber lăsat nesupravegheat

Ziare.com acum 35 minute
Două locuinţe din comuna prahoveană Ariceştii Rahtivani au luat foc, în noaptea de luni spre marţi, 17 septembrie, din cauza unui foc în aer liber care nu a fost stins complet. În urma incendiului, o femeie a fost rănită, având arsuri pe 10% din sup

Europa Centrală se pregăteşte pentru o nouă „apocalipsă" a inundaţiilor

Mediafax acum 3 ore
Cel puţin 17 persoane şi-au pierdut viaţa până acum în urma acestui dezastru natural care afectează mai multe ţări, de la România până în Polonia, scrie Reuters. În Polonia, situaţia rămâne critică. Oraşul Nysa, cu o populaţie de peste 40.000 de loc

Peste 150 de pompieri din București și Dâmbovița au fost trimiși la Galați pentru a sprijini comunitățile afectate de inundații

Ziare.com acum 2 ore
După ce luni, 16 septembrie, a fost declarată stare de alertă în Galați, ISU București-Ilfov și ISU Dâmbovița trimit împreună peste 150 de pompieri pentru a sprijini populația afectată de inundații. În județul Galați, peste 6.000 de gospodării din 2

Vremea

București
acum

16°
mar.

14°/23°
mie.

15°/25°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°
Iasi
acum

16°
mar.

16°/23°
mie.

13°/22°
joi

13°/18°
vin.

10°/23°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/24°
mie.

16°/23°
joi

15°/21°
vin.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

11°/16°
mie.

13°/22°
joi

10°/16°
vin.

11°/23°
Timisoara
acum

11°
mar.

10°/21°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°