In vreme ce ochii comunitatii internationale sunt atintiti spre zone mai "fierbinti" de pe glob, China isi construieste, in liniste, un "sirag de perle" in Oceanul Indian. Porturile controlate de chinezi nelinistesc intreaga regiune si dau nastere la tensiuni intr-o zona deja problematica.
Robert D. Kaplan, membru al Centrului pentru o Noua Securitate Americana si autor al lucrarii "Muson: Oceanul Indian si viitorul puterii americane", explica, pentru Foreign Policy, ca strategia Chinei nu este chiar usor de ghicit.
Oficial, China se confrunta cu ceea ce a fost numita "dilema Malacca". Este prea dependenta de Stramtoarea Malacca, ingusta si congestionata, intre Indonezia si Malaezia, pentru aprovizionarea cu petrol si gaze naturale din Orientul Mijlociu.
China a fost, asadar, nevoita sa se implice in constructia de porturi in Pakistan, Burma, Sri Lanka si Bangladesh, care, la un moment dat, vor putea fi legate, prin drumuri si conducte de hidrocarburi, direct de China.
Pe langa faptul ca reprezinta o ruta alternativa pentru aprovizionarea cu energie, aceste noi porturi vor fi varianta secolului XXI a statiilor de minerit din secolul XIX ale Imperiului Britanic, apreciaza Kaplan. China isi construieste, de fapt, un imperiu maritim in Oceanul Indian.
O data ce si-a construit o marina pentru a proteja liniile de comunicatie marine, China va avea nevoie de acces la porturi de-a lungul "autostrazii energetice globale" care a devenit Oceanul Indian.
Aceste planuri sunt insa pe termen foarte lung. Spre exemplu, portul pakistanez Gwadar, in care chinezii au investit 200 de milioane de dolari si care ar putea trece in operarea lor, ar putea servi chinezilor la constructia unei retele de gazoducte de aici pana in Asia Centrala si de-acolo in China - pentru asta insa, e nevoie de stabilizarea Afganistanului