Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Legea privind gestionarea câinilor fără stăpân, scoasă de pe ordinea de zi de la votul final

Publicat in Romania Libera, marți 31 mai 2011 ·

Update: Roberat Anastase a declarat că proiectul de lege privind gestionarea câinilor fără stăpân va intra în sesiunea de vot final a plenului săptămâna viitoare.

Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, a anunţat că legea privitoare la câinii fără stăpân a fost scoasă de pe ordinea de zi de la votul final, relatează NewsIn.

Anastase a precizat că decizia a venit în în urma unei înţelegeri a liderilor de grup. În replică, liberalul Eugen Nicolăescu a precizat că decizia s-a luat fără consultarea liderilor de grup din Opoziţie. La rândul lui, Varujan Pambuccian (minorităţi), a susţinut că legea trebuia lăsată pentru votul final.

Anunţul Robertei Anastase a fost primit cu aplauze de deputaţii susţinători ai câinilor fără stăpân.

Cu câteva ore înainte, Camera Deputaţilor adoptase pe articole şi fără modificări legea care modifică OUG 155/2001 privind gestionarea câinilor fără stăpân.

Liberalul Cristian Adomniţei a susţinut, în plenul Camerei, că legea privind gestionarea câinilor fără stăpân este de fapt "despre oameni, nu despre câini". El a apreciat că, dacă se voteză acest act normativ, se face o mare greşeală. Nici Aura Vasile (PSD) sau Niculae Mircovici (minorităţi) nu au reuşit să-i convingă pe colegii de la Putere despre necesitatea prelungii dezbaterilor pe acest act normativ.

Comisia de administraţie publică din Camera Deputaţilor a menţinut, în 5 aprilie, prevederile referitoare la eutanasierea câinilor vangabonzi, care va putea fi decisă de către consiliile locale, după ce animalele vor fi reţinute în adăpost timp de 30 de zile. De asemenea, câinii vagabonzi vor putea fi adoptaţi în perioada de o lună de zile în care vor fi reţinuţi în adăpost şi anterior sterilizaţi.O altă posibilitate a consiliilor locale priveşte varianta eliberării câinilor vagabonzi după sterilizare, în situaţia în care aceştia nu sunt

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Ciolacu, despre protestele aparatului de lucru al Guvernului: Susţin că muncesc prea mult pentru 1000 şi ceva de euro pe lună. Cred că putem găsi soluţii pentru structuri de personal mai suple / Ministerele să finalizeze reorganizarea

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a criticat, joi, protestul angajaţilor din aparatul de lucru al Guvernului, el arătând că ”sunt angajaţi care protestează susţinând că muncesc prea mult pentru 1000 şi ceva de euro pe lună”. ”Cred că atât la Guvern, cât şi l

Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea, audiat la DNA - FOTO

News.ro acum 17 minute
Fostuldirector adjunct al SRI Florian Coldea este audiat joi, la DNA, ca urmare a unei plângeri depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Coldea nu a făcut declaraţii la sosire. Anterior, în sediul DNA a intrat fostul şef sl Direcţiei juridice a SRI,

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Press Alert acum o ora
Guvernul aprobă, în ședința de joi, majorarea cu 10%, în două tranșe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunțat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechități existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

Marcel Ciolacu: Majorăm îndemnizaţiile lunare pentru copiii şi adulţii cu handicap grav, începând cu banii pe luna iunie / Vor beneficia de această măsură circa 390.000 de persoane

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Executivul majorează îndemnizaţiile lunare pentru copiii şi adulţii cu handicap grav, începând cu banii pe luna iunie şi vor beneficia de această măsură circa 390.000 de persoane. Premierul Marcel Ciolacu

DNA anchetează foştii şefi ai SRI: Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, în vizorul procurorilor anticorupţie

Mediafax acum 55 minute
•Generalii Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă – la DNA. •În dosar mai este audiat şi avocatul Doru Trăilă, apropiat al lui Dumbravă. •Omul de afaceri Cătălin Hideg a depus denunţ la DNA.

Premierul Marcel Ciolacu, lămuriri despre decontarea unor cheltuieli pentru ochelari: Am plafonat suma la 500 de lei de persoană, după ce unii funcţionari publici s-au gândit că-şi pot deconta ochelari de fiţe, care costă mii de lei

News.ro acum 57 minute
Premierul Marcel Ciolacu a venit, joi, cu lămuriri despre facilitatea dată de Executiv privind decontarea unor cheltuieli pentru ochelari, el arătând că au plafonat suma la 500 de lei de persoană, după ce unii funcţionari publici s-au gândit că-şi p

Atenționare cod galben de descărcări electrice și grindină în mai multe zone ale țării. Cum va fi vremea în Capitală

Ziare.com acum o ora
Atenționare meteorologică cod galben, emisă joi, 23 mai, de către ANM, în care sunt anunțate averse, descărcări electrice și izolat grindină în Banat, Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali, în vestul Transilvaniei şi local în Maramureş

Guvernul validează ajutorul de stat pentru compania TAROM, de aproape 100 de milioane de euro. Ciolacu: Există acum toate condiţiile ca TAROM să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă

News.ro acum o ora
Guvernul validează în şedinţa de joi ajutorul de stat pentru compania TAROM, de aproape 100 de milioane de euro, premierul Marce Ciolacu declarând că există acum toate condiţiile ca TAROM să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă.

Palatul Victoria îi râde în nas Rusiei: Planul de a îngenunchia Republica Moldova folosind arma energiei a eşuat

Mediafax acum 55 minute
„O decizie majoră vizează noul pachet de ajutor pentru Republica Moldova, adoptat prin ordonanţă de urgenţă. În primul rând, continuăm exportul de energie, măsură esenţială pentru supravieţuirea economică a fraţilor noştri”, spune Marcel Ciolacu. El

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

27°
joi

13°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°