Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Picătura de cunoaştere

Publicat in GAZETA de SUD, marți 31 mai 2011 ·

Căsătoriile, în minoritate

Cuplurile căsătorite din America sunt în minoritate - un fenomen raportat pentru prima dată în istorie. Studiul demografic realizat anul trecut în Statele Unite a arătat că doar 48 la sută dintre familii erau formate din cupluri căsătorite, un procent mai mic faţă de cel de 52 la sută, raportat în urmă cu zece ani. Experţii în demografie au atribuit această schimbare în primul rând fenomenului de îmbătrânire rapidă a populaţiei, din cauza căruia din ce în ce mai multe persoane ajung la statutul de divorţat sau văduv. În acelaşi timp, însă, numărul cuplurilor căsătorite a scăzut şi din cauza faptului că tinerii amână momentul în care îşi pun pirostriile pentru că le este teamă că nu vor reuşi să obţină şi să păstreze un loc de muncă. Altă motivaţie pe care sociologii americani au găsit-o pentru această situaţie este şi faptul că, în ultimul timp, s-a raportat o creştere a vârstei la care tinerele aleg să facă un copil şi să îşi întemeieze astfel o familie. Recensământul a arătat totodată că numărul de cupluri formate din persoane de sex opus care preferă să trăiască în concubinaj, fără a semna acte la starea civilă, a crescut cu 13 procente din anul 2009, ajungând în 2010 la şapte milioane şi jumătate. Potrivit aceluiaşi recensământ, vârsta medie la care tinerii din Statele Unite se căsătoresc pentru prima dată a crescut într-un ritm treptat şi stabil din 1960 încoace. Pe atunci, bărbaţii se căsătoreau la 23 de ani, în timp ce media de vârstă a tinerelor mirese era de 20 de ani. Studiul demografic a arătat că în 2010 vârsta medie la care tinerii aleg să îşi pună pirostriile este de 28 de ani în cazul bărbaţilor şi 26 în cazul femeilor.

Alt element pe care s-a concentrat recensământul efectuat în Statele Unite a fost durata de viaţă a populaţiei şi calitatea traiului. Potrivit datelor statistice, speranţa de viaţă în Statele

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul lui Edi Iordănescu pentru suporteri, după anunţarea lotului preliminar pentru Euro 2024: “Vom da totul pentru voi! Până la final. Indiferent ce se întâmplă!”

News.ro acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat, într-un mesaj transmis după ce a anunţat lotul preliminar pentru Euro 2024, că poate garanta oricând că tricolorii dau tot ce au mai bun pe teren, în fiecare secundă din fiecare meci, şi nu cedează indifere

MAE face curăţenie în rândul supuşilor lui Putin: Un diplomat rus a fost declarat persona non grata pe teritoriul României

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează că autorităţile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a unui diplomat din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, pentru activităţi care contravin prevederilor Convenţiei

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 4 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 2 ore
INGHA anunţă cod galben de inundaţii în şase judeţe, până sâmbătă dimineaţă, 25 mai. Codul galben este valabil începând de astăzi, ora 12:00, până sâmbătă diminața, 25 mai, ora 7:00. „Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a insti

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 47 minute
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

UPDATE - Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă avocatul Doru Trăilă şi un om de afaceri, plasaţi sub control judiciar, fiind acuzaţi de trafic de influenţă / În dosar, vizate şi firme pentru spălare de bani- FOTO

News.ro acum o ora
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afaceri Dan Tocaci au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a denunţului depus de omul de afacer

Aproximativ 40 de kilograme de metamfetamină, descoperite de poliţisti şi procurori la intrarea în ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Calafat / Un şofer bulgar a fost arestat pentru 30 de zile

News.ro acum 2 ore
Un cetăţean bulgar a fost arestat pentru 30 de zile, după ce a fost prins la volanul unui camion care transporta 40 de kilograme de metamfetamină. Bărbatul a fost oprit pentru control în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat. ”În data de 23.05.202

Sectorul 4 începe construcția unui teatru în zona de sud a Bucureștiului

HotNews acum 41 minute
Sectorul 4 al Municipiului București continuă să implementeze proiecte care aduc plus-valoare comunității locale și care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetățenilor în privința accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este p

O fetiță de 10 ani a fost internată în comă, după ce mama sa a dat pe hainele ei cu o substanță toxică ca să scape de purici

Ziare.com acum 2 ore
O copilă de 10 ani din Caraș-Severin a ajuns în stare gravă la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, după ce mama a dat prin casă și pe hainele ei cu o substanță toxică, de uz veterinar ca să scape de purici. Medicii spun că starea pacien

Marcel Boloş: Am finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel / Reorganizăm Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Direcţia generală executări silite

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că a finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel. Ministrul mai spune că se reorganizează activitatea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, pentru a ave

Vremea

București
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

25°
vin.

15°/25°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°