Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tukacs şi Fuşle rămân în arest

Publicat in Adevarul, marți 31 mai 2011 ·

Dorel Tukacs şi Nicolae Fuşle, doi dintre bărbaţii prinşi în flagrant în timp ce încasau taxă de protecţie, rămân în arestul poliţiei. Judecătorii Tribunalului Satu Mare au respins ieri recursul formulat de Dorel Tukacs împotriva măsurii de arestare preventivă.

Judecătorii Tribunalului Satu Mare au respins ieri ca nefondată cererea inculpatului Dorel Tukacs de a fi eliberat sub control judiciar. „Tribunalul Satu Mare a respins recursul formulat de Dorel Tukacs, ca fiind nefondat. El va sta în arest, alături de Nicolae Fuşle, cel puţin până la expirarea mandatului, iar dacă procurorii consideră că este necesară prelungirea mandatului, ei trebuie să o solicite instanţei înainte de expirarea celor 29 de zile”, spune judecătorul Remus Nemeş, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Satu Mare.

Procurorii sătmăreni vor să încheie urmărirea penală şi să înainteze rechizitoriul instanţei încă înainte de expirarea mandatului de arestare. „Încercăm să finalizăm urmărirea penală şi să trimitem rechizitoriul instanţei cât de repede, înainte să expire mandatul de arestare”, spune prim-procurorul Ana Rusu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare. Mandatul de arestare preventivă expiră în 8 iunie.

Tukacs nu recunoaşte şantajul

Dorel Tukacs a fost reţinut împreună cu Nicolae Fuşle şi Bogdan Tărţan în data de 11 mai pentru şantaj, după ce au fost prinşi în flagrant pe o terasă din cartierul Micro 17 în timp ce primeau de la mai mulţi tineri suma de 7.600 de euro, 16.517 de lei şi 941 de dolari, despre care procurorii susţin că ar reprezenta taxă de protecţie.

Toţi cei trei bărbaţi reţinuţi au primit câte 20 de zile de arest, însă Tărţan a fost eliberat, în urmă cu câteva zile, la recurs, pe motiv că nu reprezintă pericol social. Mandatele lui Tuklacs şi Fuşle au fost prelungite la 29 de zile.

În şedinţa de ieri, Tukacs a declarat în faţa magis

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine mică resimţit în judeţul Buzău. Evenimentul a avut loc noaptea

Mediafax acum 45 minute
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 01.20 în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea. Acesta a avut magnitudinea 3,1 şi s-a produs la adâncimea de 113,1 kilometri. Cutremurul s-a

Liderul cecen Ramzan Kadyrov s-a întâlnit cu Vladimir Putin și i-a oferit "zeci de mii de soldați", care să lupte în Ucraina

Ziare.com acum 55 minute
Liderul cecen Ramzan Kadyrov a declarat joi dimineaţă că s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin la Kremlin şi s-a oferit să trimită mai mulţi luptători pentru a ajuta Moscova în conflictul său de peste doi ani din Ucraina, relatează Reuters. Ka

Un al doilea caz uman de gripă aviară luată de la vaci a fost depistat în Statele Unite

News.ro acum 2 ore
La mai puţin de două luni de la primul caz, o a doua persoană a fost infectată cu gripă aviară în Statele Unite, contaminarea sa având legătură cu o epidemie care s-a răspândit în rândul efectivelor de vaci, au anunţat miercuri autorităţile sanitare

Un nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai, la Judecătoria Mangalia. Dosarul, preluat de o altă judecătoare

News.ro acum 2 ore
Un nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai, în care Vlad Pascu este judecat după ce, aflându-se sub influenţa drogurilor, a provocat un accident soldat cu uciderea a doi tineri, a fost programat, joi, la Judecătoria Mangalia. Dosarul a fost p

UPDATE - Atalanta a învins cu 3-0 Bayer Leverkusen şi a câştigat în premieră Liga Europa. Lookman, jucătorul meciului. Finala a fost arbitrată de Istvan Kovacs. Echipa italiană a primit trofeul

News.ro acum 8 ore
Formaţia Atalanta a învins, miercuri seară, la Dublin, cu scorul de 3-0, echipa Bayer Leverkusen, şi a câştigat în premieră Liga Europa. Finala a fost arbitrată de Istvan Kovacs. Pentru Leverkusen este prima înfrângere din sezonul 2023/2024. UPDATE

Înscrieri pentru „Directorii Anului”

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Directori şi directori adjuncţi de licee, şcoli şi grădiniţe din Braşov se pot înscrie în cea de-a opta ediţie a Galei Premiilor pentru Directorii Anului. Înscrierile se fac online până pe 10 iulie, printr-un formular disponibil pe site-ul Asociaţie

Atalanta Bergamo şi Bayer Leverkusen joacă miercuri seara finala UEFA Europa League

Mediafax acum 9 ore
Atalanta o întâlneşte pe Leverkusen în finala UEFA Europa League, miercuri seara, de la ora 22.00, pe Dublin Arena. Italienii sunt la prima finală de cupă europeană din istorie. De cealaltă parte, nemţii vin la Dublin cu un record de 51 de meciuri f

Ce sărbătoare este în calendarul ortodox pe 23 mai 2024?

Ziua Constanta acum 10 minute
În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea Preacuviosului părintelui nostru Mihail Mărturisitorul, episcopul Sinadelor. Acest sfânt ce poartă numele îngeresc Mihail, fiind dăruit lui Dumnezeu din braţele mamei sale, şi curăţindu-se pe s

Nikki Haley, fosta rivală republicană a lui Trump, spune că va vota pentru el

News.ro acum 2 ore
Nikki Haley, fosta contracandidată a lui Donald Trump în cadrul alegerilor primare republicane pentru preşedinţia SUA, a declarat miercuri că va vota pentru el la scrutinul din noiembrie, în ciuda criticilor dure pe care i le-a adus fostului său riv

Horoscop pentru joi, 23 mai 2024. Relațiile parteneriale îți atrag atenția

Ziua Constanta acum 10 minute
Berbec Este posibil sa dialoghezi cu cineva aflat in strainatate sau sa planifici o calatorie indepartata. De asemenea este o zi buna pentru a te gandi la imbunatatirea competentelor tale necesare la locul de munca. Informeaza-te vizavi de variante

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/24°
Iasi
acum

18°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

15°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/23°