Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Şarpele Gogu a fost confiscat şi va fi adus la Zoo Bucov. Grădina nu are, însă, spaţiu pentru„ cazarea“ acestuia UPDATE

Publicat in Adevarul, marți 31 mai 2011 ·

După ce a defilat la spital şi pe stradă cu un şarpe anaconda de gât, un bucureştean a rămas fără reptila care a băgat spaima în medici.

ORA 11.15

De la Grădina Zoologică din Bucov ni s-a spus, însă, că şarpele devenit vedetă nu poate fi preluat: „Am primit un telefon de la Poliţia Animalelor, dar, din păcate, nu avem condiţiile necesare pentru a-l prelua. Le-am explicat situaţia şi probabil că se vor orienta către o altă grădină zoologică", am fost informaţi.

ORA 8.15

Împreună cu poliţia şi direcţia sanitar-veterinară, oamenii legii au mers ieri să-i caute pe şarpele Gogu şi stăpânul lui, informează stirile protv.ro.

Pentru că anaconda nu avea parte, acasă, de condiţiile de care are nevoie, politiştii au decis să-l confiste aseară, iar astăzi îl vor aduce la grădina zoologică din Bucov.

Stăpânul obişnuia să meargă cu şarpele pe stradă aşa că s-a ales cu dosar penal pentru deţinerea animalului fără drept şi riscă de la o lună la un an de închisoare sau amendă între 5 şi 10.000 de lei, mai informează sursa citată.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un român a murit și doi au fost răniți, în Congo. Avertismentul MAE

Ziare.com acum o ora
Ministerul de Externe a anunțat duminică, 16 iunie, că un cetățean român a murit şi doi au fost răniţi în Congo, fiind rănită încă o persoană, cetăţean al unui alt stat. Incidentul are loc în contextul degradării situaţiei de securitate din această

Prizonieri cu legături cu ISIS au luat ostatici paznici într-un centru de detenţie din Rusia

News.ro acum o ora
Şase deţinuţi, unii cu legături cu Statul Islamic, au luat ostatici gardieni într-un centru de detenţie preventivă din regiunea de sud a Rusiei Rostov şi au cerut liberă trecere în negocierile cu autorităţile, a informat duminică presa rusă, citată

BEC a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti/ Candidatul PNL a obţinut mandatul de primar la diferenţă de două voturi

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti, judeţul Constanţa, unde voturile au fost renumărate de mai multe ori. BEC a arătat că alegerile pot fi anulate dacă sunt îndeplinite cumulativ mai

Presa Internațională: Sârbii vor aproba proiectul celei mai mari mine de litiu din Europa

Wall-Street.ro acum o ora
Financial Times anunță că Aleksandar Vucic, președintele Serbiei, îi va permite Rio Tinto, gigant minier anglo-australian, să dezvolte în țara pe care o conduce cea mai mare mină de litiu din Europa, la doi ani după ce autoritățile au anulat proiect

Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor

Mediafax acum 4 ore
Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor umanitar locuitorilor zonei. Aceasta este valabilă duminică, pe parcursul zilei. Camioanele cu ajutoare vor intra în Gaza printr-o trecere controlat

Biroul Electoral Central respinge cererea de anulare a alegerilor din Sectorul 1

Wall-Street.ro acum 2 ore
Cererea Alianței Dreapta Unită, formată din USR, PMP și Forța Dreptei, de a anula alegerile în Circumscripția Electorală Sector 1, a fost respinsă de către Biroul Electoral Central. Nu este singura decizie de acest fel luată de instituție în ultimel

Români BLOCAȚI de 10 ore pe aeroportul din Antalya. 170 de persoane așteaptă să plece: „Nu știm ce urmează să se întâmple cu noi”

Gandul acum o ora
170 de români se află într-o situație dificilă pe aeroportul din Antalya, Turcia, după ce au fost debarcați din avion în urma unei așteptări prelungite. Incidentul a început în noaptea de vineri spre sâmbătă și s-a prelungit până duminică dimineață,

Salvamont: Număr îngrijorător de mare de evenimente montane, în ultimele 24 de ore/ S-au primit 25 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă/ Au fost salvate 31 de persoane

News.ro acum 3 ore
Salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină la ”un număr îngrijorător de mare de evenimente montane”, în ultimele 24 de ore, fiind înregistrate 25 de apeluri prin care se cerea ajutor de urgenţă. Astfel, au fost salvate 31 de persoane, din care z

"Diplomaţia panda" - China va oferi Australiei doi noi panda uriaşi. Wang Wang şi Fu Ni revin în China după 15 ani

News.ro acum 2 ore
China va oferi Australiei noi urşi panda uriaşi, simboluri ale prieteniei diplomatice a Beijingului, pentru a înlocui perechea de urşi al căror contract de împrumut urmează să expire, a anunţat, duminică, premierul chinez, citat de AFP. Din 2009, gr

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 12 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

Vremea

București
acum

27°
dum.

18°/31°
lun.

20°/33°
mar.

21°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

24°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

27°
dum.

18°/27°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/34°