Muzeul Naţional de Istorie a României, în special partea care găzduieşte tezaurul istoric, are nevoie de lucrări „cu caracter de maximă” urgenţă, pentru că este extrem de vulnerabil în cazul unui cutremur major. Constatarea a fost făcută de către Inspectoratul de Stat în Construcţii la 14 ianuarie 2008, dar este în vigoare şi astăzi.
Imagini inedite - Cum se degradează Muzeul Naţional de Istorie a României
În materialul apărut luni atrăgeam atenţia despre situaţia în care se află Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) ca urmare a opririi lucrărilor de reconsolidare şi reconstrucţie în decembrie 2006.
Clădirea care găzduieşte muzeul, vechiul Palat al Poştelor cu o istorie de mai bine de un secol, se află sub risc seismic destul de ridicat. În prezent, atât tezaurul istoric, cât şi faţada s-ar putea prăbuşi în cazul unui cutremur.
În 14 ianuarie 2008, în urma unei expertize la faţa locului, Inspectoratul de Stat în Construcţii atrăgea atenţia asupra faptului că „este necesar şi cu prioritate să se pornească şi să se realizeze lucrările de consolidare, în ritm susţinut şi pe aripile de pe Calea Victoriei şi Str. Stavropoleos, pentru a se reduce vulnerabilitatea structurală a acestor corpuri, în cazul unui cutremur major. Este necesar, cu caracter de maximă urgenţă, să se efectueze sprijinirile de siguranţă şi consolidarea bolţişoarelor puternic degradate de la subsol sub scara de acces de pe Calea Victoriei (zona Tezaurului n.r.)”.
În 15 aprilie 2010, Inspectoratul de Stat în Construcţii atrăgea din nou atenţia asupra acestui fapt, precizând că „în situaţia producerii unui seism, eventual a unui colaps, investitorul lucrărilor de consolidare de la Muzeul Naţional de Istorie a României este direct răspunzător de distrugerile totale sau parţiale ale construcţiei – Muzeul Naţional de Istorie a României, de distrugerile provocate de către