Un fost ministru francez, invitat la o emisiune realizata de Canal Plus luni seara, a facut o declaratie socanta, aducand dovezi in sprijinul afirmatiei ca stilul de viata al lui Dominique Strauss-Kahn nu este singular, existand alte persoane sus-puse in stat prinse pe picior gresit. El a oferit cazul unui fost coleg de-al sau, prins in timpul unei orgii cu baieti la Marrakesh.
Luc Ferry, fost membru al Guvernului in perioada 2002 - 2004, a facut aceste declaratii fara a-l numi pe fostul ministru, starnind astfel indignare si reactia multor politicieni.
"Cu totii stim probabil despre cine vorbesc", a spus el. Intrebat daca are dovezi, el a declarat ca nu, dar ca au ajuns la el "marturiile unor membri de cabinet de cel mai inalt nivel, autoritati ale statului la cel mai inalt nivel", informeaza The Telegraph.
A numit, totusi, una dintre aceste surse, premierul, mentionand ca informatiile nu au ajuns niciodata la urechile publicului din cauza legilor in vigoare in Franta. El a mentionat ca, daca va da publictatii identitatea fostului ministru, el ar fi cel care ar fi condamnat, chiar daca stie ca povestea este adevarata.
Un fost ministru francez, invitat la o emisiune realizata de Canal Plus luni seara, a facut o declaratie socanta, aducand dovezi in sprijinul afirmatiei ca stilul de viata al lui Dominique Strauss-Kahn nu este singular, existand alte persoane sus-puse in stat prinse pe picior gresit. El a oferit cazul unui fost coleg de-al sau, prins in timpul unei orgii cu baieti la Marrakesh.
Luc Ferry, fost membru al Guvernului in perioada 2002 - 2004, a facut aceste declaratii fara a-l numi pe fostul ministru, starnind astfel indignare si reactia multor politicieni.
"Cu totii stim probabil despre cine vorbesc", a spus el. Intrebat daca are dovezi, el a declarat ca nu, dar ca au ajuns la e