A sosit momentul să distingem între personaje reale şi fantome. Delimitările, departajările ideologice nu sunt focuri de artificii retorice, politicile fiscale reprezintă anumite viziuni despre creşterea economică, de-comunizarea ţine de perspectiva morală asupra fundamentelor statului de drept.
A nu vedea ce s-a realizat intelectual, dar şi în planul propunerilor de politici publice dinspre centru-dreapta, înseamnă a nu cunoaşte spaţiul publicistic şi al conversaţiei democratice din România. Aceste lucruri sunt discutate de Valeriu Stoica şi Dragoş Paul Aligică într-o carte importantă, "Reconstrucţia dreptei" (Humanitas, 2009). De asemenea, temele acestea sunt analizate în profunzime în volumul coordonat de Cristian Pătrăşconiu, "Reperele intelectuale ale dreptei româneşti" (Humanitas, 2010).
Stânga românească de azi este de fapt rezultatul unei serii de imposturi, uzurpări şi travestiuri. Dacă partidul succesor al PCR (FSN, apoi PDSR, apoi PSD) ar fi mers pe linia unei de-nomenclaturizări autentice (cum promitea solemn cândva Mircea Geoană), dacă şi-ar fi asumat ruptura cu sistemul Iliescu, dacă reînnodau tradiţia lui Titel Petrescu, Şerban Voinea, Iosif Jumanca, am fi avut despre ce vorbi. Dar acest partid şi-a ales ca model Partidul Revoluţionar Instituţional din Mexic. Doctrinar, stânga oficială românească este precară şi lipsită de orizont strategic-conceptual. Cea neoficială este marginală, stridentă, auto-centrată, lipsită de impact social. Pare să se sufoce în propria-i neputinţă. Am examinat aceste dileme politice, intelectuale şi etice în seria de dialoguri cu Mircea Mihăieş, apărute începând din 1996. Ediţia integrală, cu o nouă parte despre anii 2009-2011, tocmai a fost publicată la Editura Curtea Veche.
Recent filosoful G. M. Tamas a fost invitat în Bucureşti pentru a conferenţia. G. M. Tamas îmi este un vechi prieten
