Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Basescu a povestit negocierile din turul doi al alegerilor pentru Capitala

Publicat in Ziare.com, miercuri 1 iunie 2011 ·

Presedintele Traian Basescu a declarat, dupa prezentarea proiectului de Constitutie, ca alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin, votata de Camera Deputatilor, ar putea duce la depolitizarea alegerilor, dand exemplul celor doua victorii electorale pe care le-a obtinut la Primaria Bucuresti.

"Sa o primesc (n.r-legea), sa vad despre ce e vorba. Poate fi mai bun sau mai rau. Eu sunt adeptul si alegerii parlamentarilor intr-un singur tur sau in doua, nu as putea sa spun ca aici nu sunt de acord. Nu am un punct de vedere, o astfel de solutie diminueaza politizarea in turul doi", a explicat Basescu, raspunzand unui jurnalist care il intreba daca va promulga legea.

Seful statului a vorbit despre propria sa experienta de la Primaria Capitalei, cand spune ca, in 2000, a purtat negocieri si a trebuit sa promita numiri in functii pentru candidatii care si-au anuntat sustinerea pentru el in turul al doilea.

"Am experienta cand am castigat la Primaria Capitalei, si in turul doi si in primul tur. Am inceput mandatul liber. Intre turul 1 si 2 nu te ocupi de campanie, ci negociezi cu potentialii sustinatori"

"In opinia mea, o astfel de solutie, dar nu am inca un punct de vedere cristalizat, definitiv, dar o astfel de solutie (alegerea primarilor intr-un tur - n.r.) diminueaza politizarea functiei de primar, prin faptul ca in turul doi se fac aliante", a spus Basescu, explicand ca atunci cand a castigat el primaria Capitalei in al doilea tur au fost "exigente" din partea celor carora le cerea sprijinul.

"Intre turul I si turul II, pentru voturi, toate partidele incep si cer: "vreau cinci directori la Gradina Botanica, la Gradina Zoologica, la parcuri si gradini, la parcuri, la strazi". Numai candidat de primar sa nu fii, ca nu te ocupi de campanie intre turul I si II, ci negociezi cu potentialii sustinatori ce dai"

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Tricolorii au încheiat la egalitate cu Liechtenstein, scor 0-0, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci înainte de Euro 2024

News.ro acum 34 minute
Naţionala României a terminat la egalitate cu selecţionata din Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. UPDATE - Jucând în Ghencea, cu Ianis Hagi

Fetiţă de doar două zile, în stare critică, transferată de urgenţă de la Galaţi la Cluj Napoca

Mediafax acum 2 ore
O fetiţă de doar două zile, aflată în stare critică, a fost transferată, în această seară, de la Galaţi la Cluj-Napoca cu ajutorul a două aeronave SMURD. Micuţa a fost diagnosticată cu o afecţiune cardiacă, fiind necesar transferul acesteia de urgen

Momente cumplite pentru un tânăr de 17 ani, accidentat în Masivul Retezat. A fost salvat de un elicopter

Ziare.com acum 34 minute
Un tânăr de 17 ani, care a suferit vineri un traumatism cranian după ce căzut pe un traseu din zona Judele, în Masivul Retezat, a fost salvat cu ajutorul unui elicopter care l-a preluat de la locul accidentului şi l-a transportat la spitalul din Car

S-a încheiat Adunarea Generală a EOC, eveniment care a fost găzduit de Palatul Parlamentului. Oraşul Istanbul a fost confirmat ca gazdă a Jocurilor Europene din 2027

News.ro acum o ora
Cea de-a 53-a sesiune a Adunării Generale a Asociaţiei Comitetelor Olimpice Europene (EOC) s-a încheiat, vineri, la Palatul Parlamentului, informează COSR. În cea de-a doua zi a reuniunii, Spyros Capralos, preşedintele EOC, a declarat închisă Adunar

Adversarul lui Carlos Alcaraz din finala Roland Garros 2024

HotNews acum 16 minute
​Alexander Zverev s-a calificat în finala turneului Roland Garros, după ce l-a învins în patru seturi pe Casper Ruud, scor 2-6, 6-2, 6-4, 6-2. Alexander ZverevFoto: Bertrand GUAY / AFP / Profimedia >> CORESPONDENȚA DE LA PARIS Pregătit să preia coro

Ciolacu: Ce mă îngrijorează foarte mult sunt drogurile foarte ieftine, care sunt toxice pentru copii

Mediafax acum 3 ore
Ce mă îngrijorează foarte mult sunt drogurile foarte ieftine, sintetice şi foarte toxice pentru copii, spune premierul Marcel Ciolacu. El afirmă că cea mai mare greşeală a părinţilor este „să crezi că, fiului, copilului tău nu i se poate întâmpla”.

Formula 1: Trofeu conceput de inteligenţa artificială pentru Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 2 ore
Pentru prima dată în circuit, trofeul Marelui Premiu de la Montreal va fi conceput de inteligenţa artificială. Acesta va fi produs de sponsorul cursei, AWS, notează Le Figaro. Deşi nu a fost publicată încă nicio imagine, se aşteaptă ca trofeul să în

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani anchetează explozia de la Dedeman

G4Media acum 4 ore
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au preluat ancheta penală în cazul exploziei de vineri dimineaţă de la magazinul Dedeman, transmite Agerpres. Purtătorul de cuvânt al Parchetului, Valeriu Chihaia, a declarat, pentru AGERPRES, c

Putin nu exclude eventuale modificări ale doctrinei nucleare a Rusiei

News.ro acum 2 ore
Doctrina nucleară a Rusiei este un instrument viu, care poate fi modificat dacă este necesar, a declarat vineri liderul rus Vladimir Putin care a luat cuvântul la o sesiune plenară a Forumului Economic Internaţional de la Sankt-Petersburg (SPIEF). "

Românii pot cumpăra titluri de stat Tezaur! Iată cu ce dobânzi

Ziua Constanta acum 5 ore
Românii pot cumpăra, începând de luni, 10 iunie, titluri de stat Tezaur cu maturități de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Titlurile de stat pot fi cumpărate: Între 10 iunie 2024 – 4 iulie 2024 online, numai de către persoane

Vremea

București
acum

27°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
Iasi
acum

24°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/25°
lun.

17°/29°
Timisoara
acum

22°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°